EXCLUSIV – Mandatul lui Todoran la șefia Poliției județului începe cu stângul: mascații au descins la o adresă greșită, intrând peste doi pensionari nevinovați

4
2617

BAIA MARE. Luni, 21 septembrie 2020, ora 6 dimineața, Baia Mare, strada Plaiului – este cea care se ramifică din strada Ferăstrăului și urcă Dealul Crucii, spre Mănăstirea greco-catolică a Surorilor Baziliene, cu hramul “Sfânta Maria”. Stradă liniștită, cu case. Liniștea e spartă de o descindere a mascaților (vreo 15 persoane, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș).

 

În fața ușii casei cu nr. 16, cei din interior sunt somați să deschidă sub amenințarea că în caz contrar pătrund în forță, spărgând ușa. Ușa se deschide. În interior, doi pensionari, soț și soție, cu vârste de 80 de ani și 81 de ani.

 

Sigur, este o nouă descindere la adresa greșită a mascaților, trimiși aiurea-n tramvai să caute într-un loc ceea ce se găsește în alt loc. Totuși, pentru că scrie-n foaie (ce multe reglementări avem neschimbate din timpul obtuz al iraționalilor!), mascații respectă mandatul de percheziție și întorc toată casa. În timpul acesta, soții pensionari tremură de frică, treziți cu noaptea-n cap, în timp ce bărbatul repetă la nesfârșit că au greșit adresa, că sunt singuri în casă și că infractorul pe care-l caută locuiește nu pe strada Plaiului nr. 16, ci puțin mai sus, pe Aleea Plaiului nr. 16 – o străduță care se ramifică din strada Plaiului. Știa asta pentru că în timp i-au tot venit în poștă citații pentru persoana căutată.

 

După ce au întors toată casa pensionarilor, polițiștii au făcut procesul verbal, și-au cerut scuze și… au plecat la sediu. Cum? Nu s-au dus pe Aleea Plaiului nr. 16 să-l ridice pe cel căutat? Au spus că nu. Pentru că n-au mandat de percheziție pentru acea adresă. Aveau doar pentru casa pensionarilor…

 

La vreo două ore după plecarea mascaților care au descins la o adresă greșită, pe la ora  9, când se trezesc cei cu multă treabă, cel căutat de mascați (despre care surse informate 2mnews au precizat că era căutat pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor) a trecut relaxat pe lângă casa pensionarilor percheziționați. Oamenii sunt în stare de șoc, spre seară au chemat medicul…

 

Familia a contactat deja un avocat și urmează procedura legală pentru ca cineva să răspundă pentru fapt, însă pentru că este finalul scrierii am să ofer, gratuit, o informație șefului Poliției județului Maramureș, comisar șef Ionel Todoran: pentru că trăim într-un oraș atât de haotic condus, TOȚI locatarii de pe Aleea Plaiului au înscrise în cărțile de identitate ca adresă strada Plaiului. Știu, nu suntem într-un trib amazonian, ci în ditamai municipiul reședință de județ, dar ăsta-i adevărul: pe strada Plaiului se suprapun numerele de case, la fiecare casă apărând câte doi proprietari: cel corect înregistrat și corespondentul de pe Aleea Plaiului (înregistrat și el cu domiciliul pe strada Plaiului). Să știți pe viitor… Cu plăcere.

 

P.S.: Aaa, cine a greșit profesional în descinderea asta eșuată? Ofițerul de caz care a făcut documentarea dosarului (pentru că n-a făcut documentarea în teren, caz în care ar fi putut oferi adresa corectă, așa cum e normal într-o structură militarizată profesionistă).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. […] Luni, 21 septembrie 2020, ora 6 dimineața, Baia Mare, strada Plaiului – este cea care se ramifică din strada Ferăstrăului și urcă Dealul Crucii, spre Mănăstirea greco-catolică a Surorilor Baziliene, cu hramul “Sfânta Maria”. Stradă liniștită, cu case. Liniștea e spartă de o descindere a mascaților (vreo 15 persoane, luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș), informează 2Mnews.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here