EXCLUSIV – Fostul director administrativ al Spitalului Județean din Baia Mare, Simona Cremene, cere în instanță să i se dea înapoi banii plătiți după ce a recunoscut că a prejudiat unitatea spitalicească

3
20712
Mihaela Simona Cremene

REACȚIE POST-CONDAMNARE. Mihaela Simona Cremene (51 de ani), fost director administrativ al celui mai mare spital din Maramureș și fost consilier județean din partea PMP (controlat la acea vreme de Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, acum în PSD), condamnată la 2 ani și 6 luni pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, cu suspendare, pentru că și-a recunoscut vinovăția și a plătit prejudiciul de circa 230.000 de lei cauzat unității spitalicești, a dat în judecată Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, cerând, la un an de la suspendarea executării sentinței, să… i se ramburseze banii plătiți ca prejudiciu, au precizat, pentru 2mnews, surse direct implicate.

 

Speța, înregistrată ca litigiu de muncă la finalul săptămânii trecute, va fi judecată pe fond de magistratul desemnat al Secției I Civilă a Tribunalului Maramureș, Simona Cremene având calitatea de reclamant, iar Spitalul Județean din Baia Mare calitatea de pârât.

 

Vă reamintim că în 31 martie 2022, așa cum a informat în exclusivitate 2mnews (detalii AICI), Cremene a fost ridicată de la Spitalul Județean din Baia Mare, dusă la audieri și reținută pentru dobândirea funcției de director medical în urma prezentării unor documente falsificate (respectiv, nu avea studii superioare) – a fost menținută în arest 28 de zile.

 

Spitalul Județean s-a constituit în proces parte civilă, calculând prejudiciul la circa 230.000 lei (sumă care reprezenta veniturile acordate lui Cremene din noiembrie 2018 și până la data reținerii și ulterior arestării), un prejudiciu mult subevaluat ținând cont de faptul că Simona Cremene a înregistrat venituri de la spital în baza respectivei diplome false încă din anul 2008, când a fost numită șef Serviciu Administrativ.

 

Deși și-a recunoscut vinovăția/înșelăciunea, semnând un acord de recunoaștere cu procurorul DNA, și a plătit integral prejudiciul spitalului (ca orice director administrativ care dispune de 230.000 de lei), fapt pentru care a fost eliberată din arest și a fost condamnată cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 4 ani, acum, la nici un an de la soluția din procesul penal (pronunţată la 27 iunie 2022), fosta director administrativ a Spitalului Județean din Maramureș a deschis o acțiune în instanță în care încearcă recuperarea sumei pe care a achitat-o în timpul procesului în care a fost condamnată pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

 

Urmărim speța, pentru informarea celor interesați de modul în care va fi soluționată.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Asa specimen ca Creme ar trebui sa fie inchise cel Putin pe 25 ani munca Silnica fiind ca a inselat prezentand o diploma Ireala ocupand abuziv un post ce nu l merita ea Ci un alt Om Cu Scoala si calificare .Defapt i a inselat pe toti Cetatenii Orasului Baia Mare si pe Ministerul Culturii care nu ar trebui Legal sa lase in liniste sa dispara aceasta Fapta a lui Cremene!

  2. Lăsaț’ c-o luat-o duamna ministru Sorina ca șefă la al dolea hotel al ei, Diafan își face de atunci poze de pisi cu cafele diafane. ‘n tăt rău’-i ș-un bine. Doamne-ajută! Sau Doamnele s-ajută!

  3. Nesimțire de politician!
    Pe vremuri în China se confisca tot până la a șaptea rudenie și erau toți excomunicați in celălalt capăt de țară. Deh..atunci era lege și onoare .Acum dacă nu ești tâlhar nu reprezinți nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here