EXCLUSIV – Fascinanta poveste a antropologului american Priscilla Mollard, care cercetează cele 1.000 de schelete descoperite în fostul cimitir medieval din Baia Mare

0
872
Priscilla Mollard

STRATEGIA ACCELERĂRII CERCETĂRII. În mai 2015 a fost inaugurată reabilitarea Pieței Cetății din Baia Mare (care cuprinde Turnul Ştefan – monument de secol XV, fostă mănăstire iezuită și actuala Biserică Romano-Catolică „Sfânta Treime” – monument de secol XVIII, fundațiile bisericii gotice de secol XIV și Casa Degenfeld – monument de secol XVI).

 

Cei care doresc să fie informați știu că în timpul lucrărilor, în perioada 2012-2015, arheologii maramureșeni conduși de Dan Pop (șeful Secției Arheologie al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie) au descoperit și fundațiile a două clădiri ecleziastice despre care existau doar informaţii sumare, Biserica „Sfânta Ecaterina” și Biserica „Sfântul Martin”. În timpul săpăturilor arheologice de cercetare, pe care arheologii au fost nevoiți să le facă după ce au trecut de substratul fostului cimitir medieval al Cetății Rivulus Dominarum, au fost descoperite, deshumate și conservate circa 1.000 de schelete.

 

Timpul a așternut uitarea peste acele momente, locul a devenit promenadă pentru localnici și turiști, însă e clipa să vă spunem ce s-a întâmplat cu scheletele ridicate din fostul cimitir medieval al cetății. Acestea au fost conservate și depozitate la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, însă în lipsa unor specialiști în antropologie (precum și, evident, a banilor), conducerea Secției de Arheologie a căutat un antropolog care să le cerceteze… gratuit. Și să-mpartă cu noi concluziile științifice. Fapt care s-a realizat.

 

 

Apariția lui Mollard

 

Începând din 2017, acest antropolog pasionat a reușit, singur, venind o dată sau de două ori pe an în cicluri de circa o lună, să cerceteze ceva mai mult de 100 de schelete. Vorbim despre antropologul american drd. Priscilla Mollard (foto mic dreapta) de la Universitatea Amherst din Massachusetts, absolventă a Universității din San Francisco (2005), unde a obținut și un titlu de master în antropologie (2013).

 

De ce face Mollard asta? – bine, în afara pasiunii, a științei ș.a.m.d. Pentru că antropologul american este convins că studiind scheletele deshumate din cimitirul medieval din Baia Mare are oportunitatea de a răspunde la o întrebare pe care o consideră critică: care a fost impactul mineritului asupra sănătății populației?- în secolele XIV-XVII, perioada în care sunt datate scheletele, mineritul (implicit și metalurgia) a cunoscut progrese tehnologice rapide și toți membrii comunității erau implicați direct sau indirect în industria minieră.

 

De ce e important să cunoaștem răspunsul (și) la această întrebare? Pentru că, explică Mollard, există foarte puține studii antropologice despre minerit și din acestea puține și mai puține tratează impactul industriei mineritului asupra sănătății comunităților. Așa că antropologul american (unul experimentat în arheologie mortuară, cu o experiență dobândită în situri din Belize, Mexic, Guatemala, sud-vestul Americii și România) și-a făcut ea rost de bani (inițial printr-un grant al Fundației Naționale de Știință, apoi dintr-o bursă Fulbright și mai multe granturi și burse de la Universitatea Amhers din Massachusetts) și a venit în Baia Mare, timp de 5 ani, să studieze scheletele din cimitirul medieval.

 

Bine, dar pentru că orașul, județul, țara n-a avut și n-are bani pentru cercetare/știință, doar pentru serbări și șușanele, pentru luminițe și astupat gropile din drumuri, și pentru a nu ieși la pensie până finalizează cercetarea antropologică a scheletelor din cimitirul medieval din Baia Mare, Mollard a avut o idee care îi va permite ca din acest an să accelereze proiectul său, pe care l-a denumit „Rivulus Dominarum Bioarchaeology’s 2022 – Transylvanian Laboratory Project”.

 

Școala de antropologie

 

Concret, în vara acestui an, în perioada 9 iulie – 6 august 2022, Mollard deschide o școală de antropologie în care doritorii/cursanții vor învăța (contra unei taxe, care acoperă costul materialelor de cercetare, manuale de teren și de laborator, prelegerile specialiștilor, cazarea și transferuri la/de la Aeroportul Cluj Napoca) cum să creeze profile biologice ale scheletelor deshumate în Piața Cetăţii, cum să estimeze sexul, vârsta, traumele osoase suportate de respectivul individ.

 

În acest fel, prin cursanți care învăță antropologie studiind scheletele provenite dintr-un cimitir medieval transilvănean (așadar, cu un număr mai mare de persoane implicate), proiectul va avansa într-un ritm mult mai bun.

 

Mollard a precizat că proiectul nu încearcă să stabilească dacă un anumit individ a lucrat sau nu în minele din zonă, ci să studieze modul în care acest fenomen a afectat, într-o formă sau alta, viața biologică și socială a tuturor locuitorilor orașului minier, fapt care nu include doar rănirea sau decesul în mine, ci și bolile contractate prin apa contaminată, tulburările congenitale cauzate de expunerea mamei la metale grele, sau rănile suferite prin abuz domestic în gospodăriile miniere.

 

Din acest an, Mollard este susținută de încă un specialist care s-a alăturat proiectului de studiu antropologic al osemintelor deshumate din fostul cimitir medieval din Baia Mare, dr. Adam Netzer Zimmer (foto mic dreapta), antropolog, absolvent al Ithaca College (2013), cu master (2016) și doctorat (2020) la Universitatea Amherst din Massachusetts și cu cercetări ale rămășițelor scheletice în situri din Islanda, Italia și SUA. Rolul lui Zimmer în proiectul de la Baia Mare este de a compara populația minieră din evul mediu din Rivulus Dominarum cu populațiile contemporane non-miniere din Transilvania și din alte părți ale Europei medievale.

 

* Foto Piața Cetății: @9Opțiune

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here