EXCLUSIV – Demonstrația unui nou jaf în desfășurare: administrația Cherecheș vrea să plătească 12 milioane de lei pentru închirierea a 25 de toalete automate/4 ani, suma fiind mult mai mare decât prețul de achiziție al acestora

3
2164

GIVE PISS A CHANCE. Bună ziua și bine v-am găsit la lecția despre un nou jaf din banii publici, demonstrat fără echivoc și pus la cale în municipiul Baia Mare de administrația publică locală controlată din toți bojocii de primarul Cătălin Cherecheș.

 

Din nefericire pentru băimăreni, această scriere NU este un pamflet, ci demonstrează un alt hold-up (furt), de această dată aflat în plină desfășurare, efectuat de administrația locală coordonată de primarul Cherecheș. Scrierea a fost publicată nu doar cu titlu informativ, ci și pentru că acest nou furt din banii publici ai municipiului Baia Mare poate fi oprit.

 

Fapta

 

După ce a sifonat din bugetul urbei peste 4 milioane de lei exclusiv pentru luminițele de Crăciun (cea mai mare sumă din România, cu 33% mai mare decât cel mai mare sector al Capitalei, cu 40% mai mare decât cea alocată de Constanța, sau de două ori mai mare decât cea alocată în Brașov), în acest moment Primăria Baia Mare, controlată de edilul Cătălin Cherecheș a pregătit un nou tun financiar care se va repercuta violent asupra orașului, a căror finanțe au fost închise anul trecut cu datorii de 48 de milioane de lei doar către firme.

 

A fost introdus în licitație publică un contract-cadru, pe 4 ani, care prevede închirierea, montarea, întreținerea și mentenața a 17 până la 25 de toalete automate. Prețul maxim estimat este de… aproape 12 milioane de lei (exact: 11.988.060 – subliniere: toate sumele din prezentul articol includ TVA), adică aprope 3 milioane de lei/an. Chiar și valoarea minimă a unui contract-subsecvent este uriașă: peste 2 milioane de lei/an (exact: 2.037.970,20 lei).

 

Contractul, pentru care se așteaptă oferte până în 24 martie 2023, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală de 90% din decizia finală, iar temenul de punere în funcțiune aa toaletelor de 10%).

 

Demonstrația tentativei premeditate de furt din bugetul orașului

 

O toaletă automatizată de ultimă generație, dotată cu toate sistemele posibile, costă, cu tot cu montaj și punere în funcțiune sub 290.000 lei. Presupunând că am fi bogați, nepăsători cu banii publici ai urbei, sau excesiv de pretențioși / grandilocvenți / aristocrați de carton / snobi / surescitați ș.a.m.d., în acest moment am putea CUMPĂRA cele 25 de toalete cu maximum 7,2 milioane de lei. Nu putem cheltui mai mult decât atât nici dacă am vrea, iar mai jos aveți argumentele… Însă într-un oraș administrat de geniul economiei mondiale, Baia Mare nu cumpără 25 de toalete ultradotate cu 7,2 milioane de lei, ci le închiriază cu 12 milioane de lei. Și acum, demonstrația jafului…

 

… în urmă cu vreo 4 luni, în octombrie 2022, Primaria Brașov a cumpărat 28 de toalete automatizate, dotate cu toate opțiunile posibile: sistem electronic automat pentru acces/ieșire din toaletă; sistem de siguranță „S.O.S.” cu buton care acționează deschiderea ușii chiar și în absența energiei electrice; sistem automat de spălare, dezinfectare și uscare automată a vasului de toaletă; sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei; sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare; sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea și curățarea toaletei înainte de ieșirea utilizatorului din cabină; sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare; sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă şi ale uscătorului de mâini; sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice; sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori și termostat (care încălzește atât cabina toaletei, cât și camera tehnică – pentru a preveni înghețarea instalației de apă menajeră); sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcționare (on/off) pentru a eficientiza remedierea deficiențelor tehnice; sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie; sistem acustic cu instrucțiuni vocale pentru fiecare comandă/operațiune pe care o desfășoară toaleta.

 

Pentru cele 28 de toalete automatizate și complet dotate și montarea acestora și punerea în funcțiune au plătit 8.113.420 lei (sumele includ TVA), adică 289.765 lei/toaletă, montaj, punere în funcțiune (Primăria Cluj a cumpărat toaletele în 2020 cu 260.000 lei). Apoi, brașovenii au mai plătit pentru mentenanță și pentru asigurarea consumabilelor timp de 4 ani 1.987.776 lei. Total: 10.101.196 lei/4 ani (contractul a fost semnat cu firma Comex Rom SRL, fix cea care închiriază Băii Mari toaletele cu peste 1 milion de lei/an).

 

Deosebirea este că: Primăria Brașov a CUMPĂRAT 28 de toalete, întreținerea și consumabilele necesare pe 4 ani cu 10,1 milioane de lei, iar Primăria Baia Mare vrea să ÎNCHIRIEZE cel mult 25 de toalete pentru care să plătească în 4 ani suma de 12 milioane de lei.

 

Dacă doriți să ne rezumăm doar la închirierea toaletelor, aveți aici un alt exemplu actual și concret, chiar din Baia Mare. Chiar în această lună, Consiliul Județean Maramureș a închiriat pentru un an o toaletă mobilă, cu tot cu servicii de întreținere (vidanjare, igienizare, alimentare cu apă, soluție dezinfectantă, consumabile), pentru Centrul Cultural Maramureș (fosta Casa Tineretului). Contractul a fost semnat cu firma Novalis SRL din Sibiu la prețul de 7.818,30 lei/an (suma include TVA).

 

Să calculăm: dacă ar fi închiriat 25 de toalete, pentru o durată de 4 ani, totalul ar fi 781.830 lei (în condițiile utopice/imposibile în care achiziționând mai mult nu ar fi beneficiat de discounturi). Faceți o paralelă: 781.830 lei vs. 11.988.060 lei. Ce rezultă de aici? Să vedem…

 

Q.E.D.

 

  • Consiliul Județean a închiriat toalete cu 6,52% din prețul la care închiriază Primăria Baia Mare;
  • Primăria Brașov a CUMPĂRAT 28 de toalete + mentenanță + consumabile pe 4 ani cu 10,1 milioane de lei, iar Primăria Baia Mare vrea să ÎNCHIRIEZE 25 de toalete + mentenanță + consumabile cu 12 milioane de lei;
  • Dacă Primăria Baia Mare ar vrea să CUMPERE 25 de toalete (cele mai performante de pe piața mondială actuală), prețul acestora ar fi de 7,24 milioane de lei. Dar nu vrea să cumpere, ci să ÎNCHIRIEZE cu 12 milioane de lei.

 

… în rest, totul e bine. Contractele-cadru sunt cele pregătitoare pentru “momentul cel mai rău”…

 

  • NOTĂ: această scriere a avut inițial titlul Cum ne p**ăm pe banii orașului”, dar a fost modificat/cosmetizat din rațiuni în care sensibilitățile pe care le-ar fi putut genera au câștigat în fața adevărului (dur, așa cum este de regulă).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here