EXCLUSIV – De unde a început dosarul de luare de mită care a dus la arestarea polițistului Viorel Donciu, fostul șef de la Înmatriculări Auto Maramureș

0
5734

SURSE 2MNEWS. Scrierea se bazează pe documente aflate (și) în posesia 2mnews și declarații ale unor persoane informate/implicate a căror identitate este protejată, subiectul fiind neafectat de decizia redacțională. Subiectul scrierii este motivul arestării inspectorului principal de poliție Viorel Andrei Donciu (39 de ani), fostul șef interimar al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Maramureș în perioada 2020 – martie 2021. Acuratețea informațiilor prezentate este de 100%.

 

Faptele

 

Donciu a ocupat, prin împuternicire, funcția de șef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Maramureș după pensionarea lui Florin Șironka, iar din 22 martie 2021 a fost împuternicit, pentru 3 luni, la comanda structurii similare din Suceava. În 7 aprilie 2021, după mai multe percheziții efectuate în municipiile Baia Mare și Suceava (una la o instituție publică și 6 domiciliare și la sediile unor societăți comerciale), Donciu a fost adus la audieri, de la Suceava la Baia Mare, într-un dosar instrumentat de DNA Cluj.

 

La finalul audierilor, Donciu a fost reținut 24 de ore, iar o zi mai târziu, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Cluj a menținut, la propunerea DNA Cluj, decizia arestării pentru o perioadă de 30 de zile (până în 7 mai inclusiv). Donciu este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență și acces ilegal la un sistem informatic.

 

În 9 aprilie 2021, Donciu a contestat măsura luată cu o zi în urmă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Cluj, iar apelul s-a judecat la Curtea de Apel Cluj în 15 aprilie, judecătorul de la Secția Penală menținând în totalitate măsura luată pe fond și obligându-l pe inculpatul Donciu să plătească statului 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

 

Deconspirat din interior

 

De unde a pornit dosarul penal în care Donciu este acuzat de luare de mită în formă continuată, cumpărare de influență și accesarea ilegală a unui sistem informatic? De la un denunț formulat în 18 mai 2020 de unul dintre lucrătorii în serviciul condus de Donciu. Denunțul nu a fost formulat doar împotriva lui Donciu, ci împotriva unei rețele (la vârful căreia se afla Donciu) și din care făceau parte un jandarm angajat la Jandarmeria Maramureș (ulterior acesta s-a pensionat) și alți angajați ai SPCRPCÎV Maramureș. Audierea avertizorului de integritate a avut loc în noiembrie 2020.

 

Potrivit denunțului care a stat la baza deschiderii cercetării penale, aceștia primeau șpagă de la diferiți intermediari (respectivul jandarm, care avea post de pază la o instituție publică din Baia Mare, fiind unul dintre intermediari) pentru programări preferențiale și înmatriculări de autovehicule într-un termen foarte scurt, sumele fiind cuprinse între 50 de euro și 300 de euro.

 

De asemenea, intermediarii erau ancorați și în structura ANAF (respectiv AJFP Maramureș), obținând preferențial certificate necesare dosarelor de înmatriculare contra sumei de 50 de lei. Apoi, dosarele de înmatriculare erau predate unei persoane din SPCRPCÎV Maramureș, care le remitea șefului Donciu, acesta procesându-le/dispunând să fie procesate.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here