EXCLUSIV – Cum era Baia Mare în urmă cu 100 de ani: viața unui oraș în anul 1920

1
4182

REMEMBER. 1920, Baia Mare… În urmă cu 100 de ani, Baia Mare era o urbe mică, cu doar vreo 17.000 de rezidenți, ce îndeplinea “la virgulă” conceptul de astăzi al unui conglomerat multietnic, orașul fiind populat de români, maghiari, evrei, germani, sași, șvabi, ruteni, chiar o mică comunitate de sârbi care număra vreo 30 de persoane, țigani și câțiva ruși. De abia se stinsese ecourile Primului Război Mondial și ale vizitei regale (regele Ferdinand și regina Maria au vizitat Baia Mare la 26 mai 1919), iar orașul încerca să se trezească la viață.

 

Administrația

 

 

 



 

Urbea de pe malul Săsarului odinioară aurifer îl avea ca primar pe un tânăr de doar 37 de ani, Gheorghe Popovici, doctor în studii politice și drept. Primăria orașului taman ce se mutase în clădirea fostului han Vulturul Negru, construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea (din 1950, clădirea devine sediul Judecătoriei Baia Mare), situată astăzi lângă clădirea Millennium din Centru Vechi al urbei, un han metamorfozat în sediu administrativ mai mult pentru că administrația locală n-a știut (cum nu știe nici acum) să-l facă profitabil în concurența cu privații din turism.

 

Popovici a fost primar doar aproape 3 ani, până în februarie 1922, când a fost înlocuit politic. După pierderea funcției, Popovici a fost detașat la Carei, la Sedria Orfanală a Județului – pe atunci, Baia Mare aparținea administrativ de județul Satu Mare, iar sedria orfanală era instanța administrativă care supraveghea averile minorilor orfani și rezolva chestiuni tutelare. La doar 3 luni de la detașarea în Carei, Popovici se sinucide. Nu de supărare că nu mai era primar al Băii Mari, ci din motive de amor neîmpărtășit.

 

Tot în acel an, este numit un nou șef la Poliția Baia Mare, Camil Pop, un tânăr în vârstă de 39 de ani, proaspăt doctor în drept, fost artilerist în Primul Război Mondial, apoi numit, pentru scurt timp, șef al Poliției Făgăraș și, ulterior, ofițer la Poliția Cluj. Pop avea să fie înlocuitorul lui Popovici în funcția de primar al Băii Mari (în anul 1922).

 

Economia

 

Din punct de vedere economic, în anul 1920 Baia Mare era un orășel care-și depășise statutul de stație de tranzit pentru comercianții din centrele comerciale transilvane, dar și pentru greci, turci, polonezi, unguri și sârbi (cel mai mare târg din oraș era cel din 11 noiembrie, care îl celebra pe Sfântul Martin și care dura două săptămâni).

 

Sigur, segmentul dominant în economia vremii era mineritul, în care se investea mult. Existau tehnologii și echipamente avansate – funcționau deja motoare cu aburi, foreze produse de austrieci, olandezi sau canadieni, turbine electrice, cale ferată industrială și chiar o telecabină – oarecum logic, era un furnizor de materie primă valoroasă pentru trezorerie, topitorie și monetărie (și ulterior afinare): în Baia Mare se produceau anual aproximativ 500 kilograme de aur și 2.000 de kilograme de argint (numai mina din Valea Roșie producea peste 500 de kilograme de aur pe an), însă în doar câțiva ani producția a  crescut de peste 10 ori..

 

În afara mineritului, din ce în ce mai multă pondere avea să câștige industria chimică (exista fabrica de acid sulfuric Phoenix, o fabrică de vopsele și grafit – a lui Weisz Sámuel (foto mic dreapta, alături de soție) -, una de săpun – patronată de Altnéder, una de hârtie) dar și industria lemnului (exista o fabrică de parchet – Delta -, una de mic mobilier și mai multe gatere). În Baia Mare, funcționau la acea vreme și două fabrici de alcool, care produceau rom, coniac și lichior, și o fabrică de jucării, patronată de Márton Krausz. Evident, erau și mici bănci (era o perioadă de poezie a disciplinei financiare și multe dădeau faliment).

 

Cetățenii orașului mai lucrau și în servicii, în oraș existând cizmari, croitori, dulgheri, măcelari, câțiva olari, bărbieri, medici, moașe, farmaciști, stomatologi, avocați, negustori…

 

Serviciile publice

 

Orașul era luminat electric (în ianuarie 1909 s-au aprins primele lumini electrice în Baia Mare), avea apă curentă (sigur, în puține locuințe, dar în clădirile publice era încă de pe la 1912 – prima clădire cu apă de la robinet a fost actualul Hotel Minerul, din Ajunul Anului Nou 1910). De asemenea, în cele mai multe clădiri publice existau telefoane (primele linii telefonice au fost funcționale din 1910), exista un cazino, trei restaurante de vară (terase) și câteva zeci de bodegi. Și o tipografie.

 

Spitalul orașului, renovat, avea 40 de paturi, dar Prefectura (de la Satu Mare) și-a propus în acel an să mai adauge 130 de paturi, deși nu știa de unde să facă rost de bani (800.000 de coroane era necesarul financiar al investiției). Starea de sănătate a populației era considerată “destul de bună”, doar minerii mureau de tuberculoză și orașul era decimat de “boale venerice, ca urmare a războiului”.

 

Din 1920, școlile publice din Baia Mare au început predarea exclusiv în limba română, iar educația în limba maghiară a avut loc numai în școlile confesionale romano-catolice și reformate. În Baia Mare erau puțin peste 1.000 de elevi la şcolile primare (se știe și etnia acestora: 427 erau români, 399 maghiari, 198 evrei).

 

Comunistul și rabinul

 

Spre finalul anului 1920, la 30 decembrie, în Baia Mare (Ferneziu, mai exact, astăzi cartier al urbei), s-a născut cel care avea să devină cel mai cunoscut membru al Partidului Comunist Român din urbe: Iosif Uglar (fost ministru în guvernele conduse de Manea Mănescu și Ilie Verdeț, prim-secretar al Consiliului Regional).

 

Rabinul orașului (primul) era Mose Aharon Hacohen Krauss (unul din foarte puținii rabini din Transilvania cu educație universitară) – a fost ales în anul 1919. În 1920 a fost ales printre oficialitățile orașului, fiind unul dintre cei mai buni oratori, deși învățase românește de puțin timp. A fost cel care a pus bazele primei Yeshiva din oraș (instituție evreiască tradițională de învățământ superior religios). În 1936 a fost ales Prim Rabinul Comunitatii ortodoxe din București, dar el a rămas în Baia Mare, de unde a fost ridicat și omorat în timpul Holocaustului.

 

* Scrierea a folosit ca surse de documentare: cercetări ale dr. Robert Tőkőlyi (Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale); Enciclopedia Britannica; The Encyclopedia of Jewish Life Before and During the Holocaust – Geoffrey Wigoder, Shmuel Spector; Memoriu despre situația județului Satu Mare și a părților ugocene dincoace de Tisa, 1920 – prefect dr. A. Racoți; Tendințele mișcării populației în județele Transilvaniei în anii 1920-1927, vol. Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul – Sabin Manuilă, 1929.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here