EXCLUSIV – Compania aeriană Fly Lili a pierdut ajutorul de stat de 740.000 de euro de la Aeroportul Internațional Maramureș, însă părțile au rămas în contact pentru operarea curselor către München și Roma

0
8889

FAPT. Compania aeriană Fly Lili a pierdut ajutorul de stat de la Aeroportul Internațional Maramureș (AIM), pentru că nu a respectat termenii contractuali de acordare a acestuia. Cu toate acestea, surse decidente din sistem susțin că “există un permanent contact între cele două entități (n.red., AIM și Fly Lili), discuțiile/negocierile vizând operarea de către compania aeriană a celor două curse regulate (n.red., Baia Mare- München și Baia Mare-Roma) care au fost cuprinse în contractul de ajutor de stat, AIM susținând, în continuare, că acestea vor intra în programul aeroportului din Tăuții Măgherăuș în acest an”.

 

În iulie 2022, în urma unei cereri de oferte, RA Aeroportul Internațional Maramureș a semnat un contract cu cel mai nou acreditat operator aerian, Fly Lili, privind atribuirea unui ajutor de stat în valoare de 740.000 euro. Conform contractului, operatorul aerian trebuia să încaseze 30% din sumă la semnarea contractului, 30% la 6 luni și 40% la 10 luni, ultimele două tranșe financiare fiind acordate în funcție de atingerea obiectivelor asumate în planul de afaceri.

 

În baza acestui contract de ajutor de stat, Fly Lili a anunțat că va opera cel puțin timp de un an cursele regulate externe către München și către Roma, precizând că zborurile vor începe în luna octombrie 2022, și a demarat campanii de recrutare a personalului navigant.

 

Din cauza problemelor cu achiziția anunțată a celor două aeronave Airbus A320, despre care la acel moment a precizat că le vor fi livrate în octombrie 2022 (însă au reușit achiziția abia în ianuarie 2023), compania (care deținea o singură aeronavă Airbus tip A320, cu capacitatea de 180 de pasageri) nu a demarat nicio cursă regulată externă, implicit, la finalul anului 2022, contractul a fost reziliat din cauza neîndeplinirii planului de afaceri înscris în contract, fără ca AIM (regie autonomă în subordinea Consiliului Județean Maramureș) să plătească operatorului aerian vreo tranșă de bani.

 

În acest moment, Fly Lili este administrată prin Fly Lili SRL (fostă Consol Software Ro SRL), firmă care are ca obiect principal de activitate transporturi aeriene de pasageri și care este controlată de cetățeanul german Jürgen Andreas Faff (53 de ani, născut în Mediaș – jud. Sibiu), asociat minoritar (cu 10% din părțile sociale) fiind Eugen Ciobanu. În vara anului trecut, Ciobanu (care mai controlează, prin soția sa, Tanchi Laura Judit Ciobanu, firma Tan Air Aviation Consulting SRL, specializată în consultanță pentru afaceri și management) a modificat denumirea firmei Genair Cargo SRL, specializată în transporturi aeriene de marfă, firmă pe care o controlează, în Fly Lili Internațional SRL, însă a pus-o “la păstrare” (a inactivat-o).

 

În această săptămână, Faff avansat un nou termen pentru începerea operării, “undeva în aprilie (n.red., 2023)”, fără să menționeze și aeroportul/aeroporturile de pe care va opera zborurile, precizând doar că “se poartă discuții pentru mai multe rute: Franța, Italia, Spania și Germania”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here