EXCLUSIV – Baia Mare, în urmă cu 50 de ani: cum arăta urbea și ce se întâmpla în oraș în anul 1971

BAIA MARE – 1971. REMEMBER. E finalul anului 2021, vreme de bilanțuri și de aduceri aminte. Prezenta scriere abordează cea de-a doua opțiune, încercând să refacă amintirile despre orașul Baia Mare al anului 1971. Așadar, cum arăta Baia Mare și ce se întâmpla în oraș în urmă cu 50 de ani?

 

În anul 1971, Baia Mare trăia sub regimul comunist și încerca să-și revină după marile inundații din primăvara anului precedent (mai 1970), când ploile au cauzat umplerea Barajului și o cantitate însemnată a fost deversată pentru a se evita spargerea acestuia. În oraș erau sub 100.000 locuitori (prag demografic depășit în 1977).

 

1971, anul cu doi primari de Baia Mare

 

Administrativ, urbea a fost condusă în anul 1971 de doi primari (aceasta fiind o particularitate a anului). Prima jumătate a anului l-a avut ca primar pe Ioan Vijdeliuc (foto mic stânga), cel numit la conducerea orașului în februarie 1968, pe când avea vârsta de 38 de ani, de Comitetul Municipal Baia Mare al Partidului Comunist Român. Vijdeliuc era absolvent al Facultății de Mine din București (promoția 1954). La momentul numirii sale în funcția de primar al Băii Mari, Vijdeliuc, care venea din funcția de inginer șef al Minei Nistru, era președintele Comitetului Executiv al Consiliului Popular Baia Mare și prim-secretar al Comitetului Municipal Baia Mare al PCR.

 

Vijdeliuc (17 februarie 1930 – 15 noiembrie 2006) a fost primarul Băii Mari în perioada februarie 1968 – iulie 1971. Este cel care, printre altele, a inițiat construirea Complexului de lângă Gara CFR. După eliberarea din funcție a fost directorul EM Nistru, iar apoi director tehnic al Centralei Minereurilor Baia Mare. A murit la vârsta de 76 de ani, în satul Săsar.

 

În iulie 1971, Vijdeliuc a fost înlocuit în funcția de primar cu Vasile Dancoș (foto mic dreapta), care provenea tot din industria minieră, de profesie fiind tehnician minier. La momentul numirii, Dancoș avea tot 38 de ani. A fost primarul care a semnat (la 17 noiembrie 1972) primul protocol de înfrățire al Băii Mari cu un oraș și încă unul din străinătate: Kitwe din Republica Zambia. Acel protocol, motivat oficial prin schimburi culturale, educative, sociale și turistice, era, de fapt, o pârghie prin care DIE (Direcția de Informații Externe a Republicii Socialiste România) a livrat în Zambia echipamente și instalații miniere în schimbul minereurilor cuprifere extrase din minele din zonă (și care aveau un conținut cuprifer și de metale prețioase mai ridicat decât cel extras din minele maramureșene și prelucrat la Combinatul Phoenix din Baia Mare).

 

Este singurul protocol de înfrățire din cele 8 semnate de-a lungul timpului de administrațiile orașului care a fost semnat de două ori (a doua oară în 1977, la 5 ani de la semnarea primului protocol, la schimbarea puterii politice din Zambia, ca o asigurare că relațiile economice vor continua – din partea Băii Mari a semnat primarul vremii, Traian Darolți, iar din partea orașului zambian, noul primar Mukazo Robinson Vunda).

 

Vasile Dancoș (1933-2004) a fost primar până în octombrie 1974. A murit în anul 2004, la vârsta de 71 de ani.

 

Instituții și edificii noi

 

În urmă cu 50 de ani, la 16 martie 1971, în Baia Mare a devenit funcțională instituția precursoare a actualului OPC (Oficiul pentru Protecția Consumatorilor). Pe vremea aceea se numea Inspectoratul Judeţean pentru Controlul Calităţii Produselor Maramureş și avea atribuții, ca și acum, în domeniul calităţii şi al controlului tehnic de calitate al produselor, lucrărilor şi serviciilor.

 

De asemenea, începând din 1971, actualul Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare (foto mic stânga) a fost mutat în actuala locație, de la poalele Dealului Florilor, fiind organizat într-o expoziție pavilionară de etnografie și artă populară care prezintă ocupații tradiționale, meșteșuguri și instalații tehnice, obiecte de artă populară și de uz casnic, port și textile din cele patru zone etnografice ale județului – Muzeul Satului avea să fie inaugurat după 13 ani, în anul 1984.

 

Tot în 1971, la finalul anului, avea să se finalizeze construcția actualului Spital Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (foto mic dreapta), o clădire impozantă a arhitectului Mihai Enescu. Spitalul, cu 12 niveluri – cel mai mare din județul Maramureș și astăzi -, avea să fie inaugurat la 11 ianuarie 1972 (ceremonia a fost plasată după sărbători, pentru a nu-și pierde din importanță și impact public). Până atunci, Spitalul Orășenesc funcționa în clădirea actualei Policlinicii nr. 2 de pe strada Progresului (până în anii ’50, principalul spital din oraș era cel care acum este Spitalul de Psihiatrie și Boli Infecțioase).

 

O altă clădire emblematică din Baia Mare finalizată în 1971 a fost Casa de Cultură a Sindicatelor (foto mic stânga, arhitect N. Porumbescu), edificată cu o sală de spectacole de 700 locuri şi mai multe săli pentru activităţi cultural-artistice, printre care și o blibliotecă publică. Inaugurarea a avut loc la 20 februarie 1971.

 

Locația Casei de Cultură era pe locul unui fost cartier evreiesc (la plecarea evreilor, aceste terenuri au fost vândute unor localnici – pe locul Casei de Cultură erau terenurile a două familii, care au fost expropriate). Primul director al Casei de Cultură a fost Teodor Pop, urmat la scurt timp de Claudia Zainea (au fost singurii doi directori din perioada 1971-1989). Construcția a fost realizată de din banii Uniunii Generale a Sindicatelor din România și a costat 10,7 milioane de lei

 

Pe scena Casei de Cultură au prezentat spectacole atât artiștii locali (Ansamblul Maramureșul, Ansamblul Transilvania etc), dar marii artiști ai teatrelor din Capitală, precum și orchestre de operetă, simfonice etc.

 

Spectacolul anului 1971

 

Cel mai important spectacol al anului 1971 din Baia Mare a fost cel din februarie, susținut de marea formație a muzicii românești Phoenix (foto mic dreapta). Trupa revenea după ce a fost interzisă de regimul comunist imediat după plecarea solistului Moni Bordeianu în SUA (practic, Agenția Română de Impresariat Artistic – ARIA nu mai avea voie să facă turnee/spectacole cu ei, iar la Radio și la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările cu piesele Phoenix).

 

În 1971, trupa era formată din Nicu Covaci, Dorel Vintilă Zaharia, Béla Kamocsa și Günther Reininger. Atunci, în cadrul Turneului revenirii Phoenix, la Baia Mare au răsunat live „Canarul”, „Hei, hei”, „Ce zăduf”, „Ia-ţi dragostea şi pleacă”, „Înapoi acasă”, Dorința”, „Amintește-ți”, „Niciodată”, „Te întreb pe tine, soare…” etc.

 

Rămânând în sfera culturii, în 1971 sculptorul băimărean Vida Géza (foto mic stânga – cel mai important sculptor modern din Maramureș, membru corespondent al Academiei Române și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român), care era și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a primit Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (și titlul de Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și ciocanul”, la 4 mai 1971, „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră” – dar asta nu sunt sigur că e ceva laudativ, însă sunt sigur că e ceva necesar de consemnat).

 

Tot în 1971 a avut loc Expoziţia omagială – Şcoala de la Baia Mare, cu participarea marilor pictori localnici Mihai Olos, Nicolae Apostol (reîntors după o călătorie de studii din Japonia), Ilie Cămărășan și Traian Moldovan.

 

Sportul în 1971, la Baia Mare

 

Fotbal. În 1971, echipa locală de fotbal se numea Minerul Baia Mare, era antrenată de I. Barta și îi avea în lot pe Barangea, Festinger, Ghinea, Popa, Moricz, Ziller, Necula, Condruc, Szabo, Rozsnyai IV, Docu, Kaszonyi, Mikulas, Kromely, Bohonyi, Trifu, Radu, Coman.

 

 

La finalul sezonului, în lotul băimărenilor avea să revină și cel mai mare fotbalist pe care l-a avut fotbalul băimărean, internaționalul Mircea Sasu (numele real era Mircea Sas), reîntors la vârsta de 32 de ani după ce a activat un sezon la echipa turcă Fenerbahçe Istanbul SK. În sezonul 1971-1972, Sasu (care a jucat 9 meciuri în echipa națională a României, în perioada 1963-1968, și a înscris 2 goluri), avea să joace în 31 de partide și să înscrie 11 goluri pentru Minerul Baia Mare.

 

În Baia Mare mai era o echipă de fotbal care activa în Divizia C, Chimistul Baia Mare. În 1971, aceasta și-a schimbat denumirea în Topitorul Baia Mare.

 

Handbal. Și echipa de handbal se numea Minerul Baia Mare și era antrenată de un an de Lascăr Pană (adus de la Dinamo Bacău, echipă cu care a câștigat medaliile de bronz în prima divizie). Echipa juca în Divizia B, dar la finalul ediției 1971-1972 a promovat în Divizia A, fiind neînvinsă. Actuala denumire a echipei, Minaur Baia Mare, datează din 14 mai 1974, când s-a transformat în club sportiv și a devenit primul club exclusiv de handbal din țară.

 

Volei. Echipa locală de volei masculin Explorări Baia Mare (fostă Dinamo Baia Mare, CSM Baia Mare, desființată în 1960 și reînființată în 1962 sub denumirea Minerul Baia Mare, modificată în 1969 în Explorări) a retrogradat după numai 2 ani petrecuți în Divizia A.

 

Sportivi. În 1971, s-au născut doi sportivi băimăreni emblematici: înotătoarea Carmen Mureșan (multiplă campioană naţională la 400 şi 800 m liber, campioană balcanică în 1990 a activat la CSM Baia Mare în perioada 1976-1990, iar din 1993 a fost antrenor la acest club – s-a născut la 10 septembrie 1971) și arbitrul FIFA Pavel Cristian Balaj (s-a născut la 17 august 1971 – a condus peste 340 de meciuri în Liga 1 din România, fiind din acest punct de vedere pe locul 2 în clasamentul All Time; este arbitrul român cu cele mai multe titluri de Cel mai bun arbitru din țară; actualmente este președintele clubului campion național CFR Cluj).

 

* Scrierea a folosit ca surse de documentare: cercetări ale dr. Robert Tőkőlyi (Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale); Academic Dictionaries and Encyclopedias; Nicolae Covaci, Interviuri – Alexandru Daneș.

 

Cătălin VISCHI