EVOLUȚIE MODESTĂ – CSM Sighetu Marmației a pierdut la scor de forfait cu ultima clasată și a încheiat turul pe ultimul loc

0
265

FOTBAL – LIGA A III-A. Sâmbătă, 22 octombrie 2022, pe Stadionul Măgura din Șimleu Silvaniei, în meci contând pentru etapa a 9-a, ultima a turului Ligii a III-a, în Seria a 10-a, Sportul 2007 Şimleu Silvaniei a învins, cu 3-0 (1-0), CSM Sighetu Marmaţiei.

 

Meciul a opus echipele clasate pe locurile 10 (ultimul, Șimleu Silvaniei, care are o sancțiune de 2 puncte) și 7 (Sighetu Marmației) și s-a finalizat cu un rezultat în urma căruia cele două echipe au făcut rocada în clasamentul turului sezonului regular, respectiv sălăjenii au urcat pe locul 7, iar sighetenii au căzut pe ultimul loc în Seria a 10-a, având cea mai slabă apărare din serie, cu 17 goluri primite în 9 meciuri, adică o medie de aproape 2 goluri primite pe meci.

 

Antrenorul Adrian Iencsi a început partida cu următorul 11: Cebotari – Dunca, Tand, Gherman, Catrina – Deivid, Mitruscak, Gherasim (cpt.) – Gondiu, Pop, Tutuța.

 

Gazdele, antrenate de maramureșeanul Dragomir Dănuț Șomcherechi, au dominat partida, câștigând-o la scor de forfait (neprezentare), prin golurile înscrise în prima repriză, în min. 10, de fundașul central „portughez” Paul Pedro Roberto (20 de ani, născut în Portugalia, la Portimão, cu dublă cetățenie, româno-portugheză, campion de juniori în Portugalia cu Portimonense, venit la Șimleu Silvaniei în vara anului trecut, după un sezon în Liga a III-a din Portugalia, la Pevidém SC), și cele marcate în repriza secundă de tânărul Alin Dănuț Cătuna (min. 75 – 18 ani) și de atacantul adus în vara acestui an de la CAO 1910 Oradea, Darius Andrei Marina (min. 83).

 

Rezultatele ultimei etape a turului:

• Gloria Bistriţa Năsăud – Victoria Carei: 1-0 (0-0)

• Sportul Şimleu Silvaniei – CSM Sighetu Marmaţiei:  3-0 (1-0)

• CFR Cluj 2 – Minerul Ocna Dej:  0-1 (0-1)

• CSM Satu Mare – Lotus Băile Felix: 2-1 (1-1)

• FC Bihor Oradea – SCM Zalău: 1-0 (0-0).

 

Iată clasamentul turului Seriei a 10-a:

  1. CSM Satu Mare: 19 puncte, golaveraj +7
  2. FC Bihor Oradea: 19 puncte, golaveraj +4
  3. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud: 17 puncte, golaveraj +8
  4. SCM Zalău: 15 puncte, golaveraj +5
  5. CS Lotus Băile Felix: 15 puncte, golaveraj +2
  6. CS Minerul 1947 Ocna Dej: 14 puncte, golaveraj +3
  7. CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei: 7 puncte, golaveraj -5
  8. CSM Victoria Carei: 6 puncte, golaveraj -7
  9. FC CFR 1907 Cluj SA 2: 6 puncte, golaveraj -8
  10. CSM Sighetu Marmaţiei: 6 puncte, golaveraj -9.

 

În etapa următoare, a 10-a, sighetenii joacă pe teren propriu, în 29 octombrie 2022, de la ora 15.00, cu SCM Zalău (locul 4).

 

* Foto: @CSM Sighetu Marmației

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here