EVENIMENT – Tezaurul de denari romani de la Oarţa de Sus s-a întors acasă

0
467

EXPOZIȚIE. Astăzi, 10 septembrie 2018, în cadrul festivităţii de deschidere a anului şcolar de la Şcoala Gimnazială din Oarţa de Sus are loc vernisajul expoziţiei temporare Tezaurul de denari romani de la Oarţa de Sus, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (și în parteneriat cu Primăria Oarţa de Jos, Şcoala Gimnazială Oarţa de Sus, Fundaţia social-culturală pentru democraţie i.u.g.a., Asociaţia Omnis Barbaria, Asociaţia HistArch).

 

Conform organizatorilor, cercetările arheologice au început în anul 1985, în urma descoperirii de către o localnică a trei monede de argint pe locul numit Ograde. Cercetările au fost conduse de Georgeta Maria Iuga, muzeograf la Muzeul Judeţean Maramureş de atunci, care a fost ajutată de copii cu vârste între 10 și 15 ani, membri ai Cercului de Istorie al şcolii din sat, coordonat de regretatul profesor Traian Rus.

 

În prima campanie de cercetări arheologice de la Ograde au fost descoperite 191 de monede. A doua campanie s-a desfăşurat în 1986 şi a avut ca rezultat identificarea a încă 113 monede, pentru ca, în anii următori, după încheierea cercetărilor arheologice, să mai fie descoperite trei monede. Astfel, în localitatea Oarţa de Sus au fost descoperite 307 monede romane de argint, dar se pare că cercetarea acestui loc nu este încă epuizată, existând opinii că monedele identificate reprezintă aproximativ 70-80% din tezaur.

 

Prin aducerea tezaurului „acasă”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş vrea să aducă în atenţia localnicilor, în special a celor tineri, tezaurul de denari romani imperiali descoperit în sat, pe locul numit „Ograde”. La vernisajul expoziţiei, din partea asociaţiilor partenere patru membri vor purta atât piese vestimentare, podoabe, accesorii specifice civilizaţiei dacice cât şi civilizaţiei romane (feminine şi masculine).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here