EVENIMENT – Maramureșenii i-au cucerit pe americani cu portul, folclorul și meșteșugurile tradiționale în cadrul Romanian Weekend at the Wharf

0
219

WEEKEND ROMÂNESC. Tradițiile, portul popular, folclorul autentic, danțul și horile maramureșene, meșteșugurile, gastronomia bogată cu specific românesc, toate acestea au fost descoperite de americani în cele două zile ale evenimentului Romanian Weekend at the Wharf, care a avut loc pe 9-10 iulie la Washington DC. De asemenea, pentru românii stabiliți în SUA au fost două zile în care au simțit și s-au bucurat românește, chiar dacă sunt departe de țara lor natală.

 

Organizat pentru a celebra cei 25 de ani de la lansarea parteneriatului strategic dintre România și SUA, evenimentul a cuprins spectacole de dans popular și concerte live oferite de artiștii Ansamblului Folcloric Național “Transilvania”, demonstrații de meșteșuguri tradiționale oferite de meșterii populari Daniel Leș și Petre Codrea, expoziții de straie populare, degustări culinare și oenologice, dar și un colțișor special amenajat în care doritorii și-au făcut fotografii pe baloții de fân acoperiți cu cergile tradiționale de lână.

Publicul prezent s-a bucurat de fiecare moment prezentat în cadrul programului, fiind curioși de elementele meșteșugurilor prezentate, cum ar fi tipul de lemn folosit în sculptură, de lutul folosit în olărit, instrumentele,  dar și tehnica folosită. Și expoziția de costume populare a atras atenția, iar artiștii Ansamblului Folcloric Național “Transilvania” au strâns oamenii în hore și au dansat pe cântecele din folclorul maramureșean.

 

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Județean Maramureș, ai Ambasadei României în SUA și ai Institutului Cultural Român la New York. Ambasadorul Andrei Muraru a vorbit despre importanța dezvoltării unei cunoașteri mai bune a României în SUA, care să aducă mai mulți turiști din America în România și viceversa.

 

Vicepreședinții Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr și Radu Trufan au discutat cu oamenii și i-au invitat să vină în Maramureș, să vină în România și să se bucure de cultura, tradițiile și frumusețea locurilor.

 

Invitat să ia cuvântul, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, a vorbit despre importanța consolidării unei bune colaborări între România și SUA, despre continuarea parteneriatului strategic, dar și despre frumusețea locurilor din Maramureș, despre tradițiile și obiceiurile străbune pe care oamenii le păstrează în satele maramureșene și astăzi.

 

Am venit în Statele Unite ale Americii cu cultura noastră tradițională, cu valorile noastre, cu straiele și bucatele noastre, cu tot ce avem noi mai bun și mai frumos pentru a face cunoscut județul Maramureș și peste ocean, chiar în capitala SUA. Pentru a trăi o experiență unică, vă invit să veniți în Maramureș, să ne vizitați la noi acasă, să ne vedeți bisericile de lemn, peisajele minunate, să ne treceți pragul în gospodăriile noastre și să gustați din bucatele tradiționale.

Mulțumesc Ambasadei României în SUA pentru invitația făcută județului Maramureș de a fi prezent la primul eveniment românesc organizat în Washington. Vă așteptăm în Maramureș cu inima și casele deschise pentru dumneavoastră!, a declarat Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș

Festivalul inedit a adunat americani dornici să cunoască cultura și tradițiile maramureșene, dar și membrii ai comunității româno-americane, dornici să petreacă două zile în spiritul românesc chiar în capitala SUA. La finalul ultimei zile a festivalului, zeci de oameni îmbrăcați în cămașă tradițională românească au urcat pe scenă și au marcat prima ediție a Romanian Weekend at the Wharf.

 

Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în SUA, Institutul Cultural Român la New York în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.

 

De asemenea, în cadrul vizitei în SUA, executivul CJ Maramureș a avut o întâlnire cu Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA. Discuțiile purtate au fost bazate pe trei teme principale, și anume dezvoltarea unei colaborări care să conducă la o mai bună cunoaștere a României în America, proiectele la care Consiliul Județean Maramureș lucrează pentru dezvoltarea județului, precum și deschiderea de parteneriate bilaterale în domeniul economic.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here