EVENIMENT – Începe „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, festival inițiat de irlandezul Peter Hurley

0
288

DESCHIDERE. Astăzi, 23 iulie 2017, începe festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, manifestare care se întinde pe durata unei luni, urmând să se încheie în 20 august, și care are loc în Țara Lăpușului și în Țara Maramureșului. Evenimentul debutează în centrul orașului maramureșean Târgu Lăpuș, în zona cunoscută sub denumirea “La răscruce”, cu o petrecere în stil lăpușan care va avea loc chiar pe stradă.

 

Participanții și invitații sunt încurajați să se alăture petetrecerii, îmbrăcați în straie tradiționale. După evenimentul de deschidere, va avea loc deschiderea oficială a Școlii de Vară „Moș Pupăză”. Până în 30 iulie, zilnic, câte un sat din Țara Lăpușului va găzdui un eveniment în cadrul festivalului: Boiereni (luni), Dămăcușeni (marți), Suciu de Jos (miercuri), Libotin (joi), Costeni (vineri), Lăpușul Românesc (sâmbătă), iar în 30 iulie, la Groșii Țibleșului, fiind organizată o nuntă tradițională lăpușeană.

 

Peter Hurley

Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, inițiat de irlandezul Peter Hurley, se află la a opta ediție și își propune să promoveze “comorile bine păstrate de-a lungul veacurilor în ceea ce privește tradiția gastronomică, meșteșugul și arta portului popular, cântecul și jocul la șezători, cioplitul în lemn și alte îndeletniciri”.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here