EVENIMENT – Descoperiri medievale timpurii din Maramureș

0
204

EXPOZIȚIE. Joi, 22 noiembrie, de la ora 12, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (situat în Baia Mare, pe strada Monetăriei, nr. 1-3) are loc vernisajul expoziției „Descoperiri medievale timpurii din Maramureș”.

 

Pentru perioada medieval timpurie, descoperirile arheologice din județul Maramureș au scos la iveală în special așezări. Astfel au fost marcate pe hartă așezări rurale încadrate în secolele VII-IX, la Bozânta Mică, Boiu Mare, Chechiș, Crăciunești, Lăpușel, Mesteacăn, Oarța de Jos, Prislop, Tisa și Vălenii Șomcutei. Arheologii maramureșeni au precizat că așezările sunt caracterizate prin locuințe cvasi-pătrate, cu sau fără vatră de foc, materialul de construcție fiind lemnul, lutul și paiele sau stuful.

 

În apropierea locuințelor erau construite anexe gospodărești și fântâni. Așezările erau situate de-a lungul văilor, iar numărul considerabil de greutăți de la plasele de pescuit demonstrează principala ocupație a locuitorilor: pescuitul. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie deține în cadrul colecțiilor sale piese din descoperiri aparținând și județului Satu Mare, printre care se numără cele de la Berea, Culciu Mare și Foeni. Piesele expuse în cadrul expoziției sunt reprezentative pentru epoca medieval timpurie, definind aspecte legate de viața locuitorilor din aceste zone.

 

Expoziția va fi deschisă pe perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, de marți până duminică, între orele 10-16, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here