EVAZIUNE FISCALĂ – Percheziții în Maramureș și alte 4 județe într-un dosar cu prejudiciu de circa 1 milion de euro

0
607

TVA – COMBUSTIBILI. Miercuri, 10 mai, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR și din inspectoratele de poliție județene Maramureș, Bihor, Ialomița, Ilfov și Satu Mare, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au efectuat 31 de percheziții la sediile/punctele de lucru ale mai multor firme care activează în domeniul comerțului intracomunitar de produse energetice accizabile (benzină și motorină) din municipiul Bucureşti şi în judeţele Maramureș, Bihor, Ialomița, Ilfov și Satu Mare. 13 persoane au fost aduse la sediile unităților de poliție, în vederea audierii.

 

Operațiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al Institutului Național de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii și Acţiuni Speciale și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Vamale Române.

 

Conform IGPR, în perioada 2019-2022, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, persoanele bănuite ar fi dispus înregistrarea în evidențele contabile ale firmelor a unor tranzacţii fictive, derulate cu societăţi comerciale de tip fantomă, atât rezidente, cât şi nerezidente (Cehia, Germania, Slovacia), controlate direct de aceştia sau prin persoane interpuse, aflate în sfera lor de influenţă, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu aproximativ un milion de euro, prin compensarea nejustificată a TVA de plată.

 

* Foto generică

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here