EȘEC TIPIC – Au promis că reabilitează bazinul de înot din Baia Mare până în decembrie 2019: e iunie 2020 și lucrările sunt abandonate la jumătate

4
1548
Gabriel Zetea și Cosmin Butuza

INVESTIȚIE ABANDONATĂ. Bazinul descoperit de înot din Baia Mare, a cărui reabilitare a început în vara anului trecut și a cărui inaugurare a fost promisă de pesediștii lui Gabriel Valer Zetea în acel an, este tot închis și la stadiul executat de 55%. Adică, nefinalizat. Au făcut jumătate din muncă și s-au oprit. Nu se lucrează nimic din decembrie 2019. Practic, investiția e sistată. Atât s-a putut.

 

2mnews a aflat de ce trenează o lucrare simplă din punct de vedere tehnic, promisă de mincinoșii politici ai PSD că o vor finaliza în 2019, și nu face un secret din asta, împărtășim…

 

N-au fost în stare să termine o lucrare simplă

 

În 2020, bazinul descoperit de înot din Baia Mare, amplasat în centrul orașului, în spatele Bazinului Olimpic, aniversează 40 de ani de la construire și… 8 ani de când a fost închis. În timp, metamorfoza a devenit clară pentru toată lumea: bazinul a devenit o groapă, o inutilitate, așa cum este și ștrandul public al municipiului controlat de primarul Cătălin Cherecheș, închis și acesta, unde s-a promis edificarea celui mai modern aquapark din Europa de Est, dar, evident, nu s-a făcut NIMIC în afara faptului că în bazine copacii au crescut mai mari (la propriu!).

 

Așa că Baia Mare a rămas singurul municipiu reședință de județ din România fără un ștrand public, situație din care câștigă investitorii privați care administrează piscine deschise publicului, la prețuri mai mari decât cele publice. În vara anului trecut, la 3 ani de când guvernau singuri și totalitari în România, pesediștii au mirosit izul electoral al deschiderii unui ștrand public și au adoptat cea mai ieftină soluție: reabilitarea bazinului de înot descoperit.

 

În 22 iulie 2019, o pleiadă de pesediști maramureșeni controlați de Zetea, într-un gest ridicol, au scos o măsuță în fața bazinului descoperit din centrul orașului, au chemat presa pe care o plătesc din bani publici să scrie frumos despre ei și s-au fotografiat cum semnează ei “marea investiție” de 3,1 milioane de lei (cu tot cu TVA) care urma să le redea băimărenilor măcar un bazin public. În poza cu măsuța în fața unei gropi sunt următorii tovarăși pesediști: Gabriel Zetea (președintele PSD și al Consiliului Județean, entități fără niciun rol în repararea unui bazin), Alexandru Cozma (subprefect PSD), Cosmin Butuza (secretar de stat PSD în Ministerul Tineretului și Sporturilor).

 

Mai încolo, așa, pe un colț de masă, directorul Complexului Naţional Sportiv „Lascăr Pană”, Sorin Andrei, și „reprezentantul firmei constructoare”, nenumită, scăpare pe care a îndreptat-o 2mnews: asocierea de firme înfipte la contracte cu statul ICEP SRL din Bușag (controlată de Marius Bogdan Buzgău și Mihai Liviu Moldovan) și Modern Power Systems din Florești (jud. Cluj – firmă controlată de Cătălina Fekete).

 

După ce politrucii pesediști și-au spus poeziile (cum au obținut ei, eroic, banii și cum groapa aia va fi adusă la standardele internaţionale şi va putea găzdui competiţii de cel mai înalt nivel, “acest bazin fiind de o mare importanţă, atât locală, cât şi naţională” – minciuni tipice, sigur, bazinul nu are dimensiunile necesare pentru a organiza competiții “de cel mai înalt nivel” și are importanță ZERO, contând doar pentru băimărenii care vor să scalde).

 

Vorbeau, așa cum pot ei, de parcă lansau un vehicul în spațiu, nu puneau gresie într-o groapă. Apoi, și-au luat măsuța, au hăhăit de câteva ori ș-au plecat, nu înainte de a promite că lucrările se finalizează în decembrie 2019.

 

Este iunie 2020, se împlinește un an de la poza cu groapa și cu semnarea contractului, lucrările sunt departe de a fi finalizate și, mai grav, nici nu se lucrează. De ce?

 

Care e situația acum

 

În iunie 2020, conform directorului Complexului Naţional Sportiv „Lascăr Pană”, Sorin Andrei, pe lângă poza cu măsuța și semnarea contractului, s-a dat și ordinul de începere a lucrărilor. Contractul zice că lucrarea trebuie finalizată în 8 luni. Știu, din iunie până în decembrie nu-s 8 luni, dar pesediștii au promis că lucrarea se finalizează mai repede, de parcă mai conta că în decembrie taie o panglică-n plus, pentru bazinul își putea demonstra utilitatea doar la finalul primăverii 2020. Ideea e că au promis. Decembrie 2019.

 

 

Au început lucrările, ilegal (adică fără autorizație de construire). Nu verifică nimeni asta, pentru că în Maramureș una mano lava l’altra (o mână spală pe alta) și “organele” țin la patriotismul local. Nici nu mai contează asta, ideea e că autorizația de construire s-a obținut târziu, prin octombrie (când se lucra, mai realaxat, așa, deja de peste două luni!), apoi în decembrie, când pesediștii au zică că e gata, lucrarea era realizată în proporție de 55%. Tot în acest stadiu e și astăzi.

 

Constructorul a lucrat până în decembrie, apoi a solicitat, conform contractului, sistare pentru timp nefavorabil. Stadiul lucrării era de 55%, ca și acum, și stadiul plăților cam tot acolo. Deci a fost plătit pentru ce a muncit până acum. Numai că în acest an… nu avem încă buget de investiții! Mai avem de plătit până la finalizarea obiectului aproximativ 1.390.000 de lei, dar deși am cerut bani pentru contractele în derulare, îi vom primi de la minister, cel mai probabil, doar în iulie, după rectificare. Constructorul a achiziționat deja gresia, faianța, pavajul, pompele, instalația de apă și, după ce primim banii, estimez că în 3 luni poate finaliza lucrarea (n.red., deși din cele 8 luni prevăzute în contract pentru finalizare, ar mai avea la dispoziție vreo 5), a precizat, pentru 2mnews, Sorin Andrei.

 

 

… poate vara viitoare, când se vor aniversa 9 ani de la închiderea bazinului de înot. Poate.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Pastilele,bauturile fine din separeuri,chefurile cu femei tatuate ii fac pe mincinosii astia din fruntea judetului sa nu mai disemineze realitatea de visele erotice.
    Treziti-va mai analfabetilor.Ieri trebuia sa dati salariile la Spitalul Judetean de Urgenta ,,C-tin Opris,, din Baia Mare si n-aveti bani de seminte.Nici fluturasii nu i-ati dat.Dati-ne banii interlopilor !!!!

  2. Doi tricoaie.Asa vor face si stadion si echipa de fotbal ca bazinul olimpic.Zetea n-are bani la Consiliu nici dupa ce sa bea apa, la cate procese a pierdut si pe care le ascunde,iar acum mai pierde unul cu constructorul din Botosani de la SMID Farcasa.
    Doi ruptiincur care mint cu nerusinare pentru voturi.Daca mai traia autorul schimba numele cartii ,,Niste Tarani,,in ,,Niste pesedisti,,
    Viski te rog nu le mai pune poza la astia in ziar ca li se face rau la baimareni si se simte la statia de epurare.

  3. Bine frate…. Podul peste Someș la Ulmeni trebuia terminat de vreo doi, trei ani… și voi veniți cu o scăldătoare? Dar terenul de atletism? Dar stadionul municipal? Dar… câte și mai câte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here