EHF EUROPEAN LEAGUE – Băimărencele le-au surclasat pe norvegiencele de la Storhamar: victorie la 13 goluri diferență

1
402

HANDBAL FEMININ. CS Minaur Baia Mare a învins miercuri, 10 februarie 2021, într-o manieră categorică echipa norvegiană Storhamar Handball Elite, în grupele competiţiei feminine de handbal EHF European League.

 

Băimărencele au câștigat cu 40-27 (19-11), în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, meciul fiind programat inițial în 13 februarie, la Hamar (Norvegia), dar disputat în Maramureș din cauza restricțiilor impuse de autoritățile norvegiene (fiecare delegaţie sportivă este obligată să intre în carantină pentru 10 zile, fapt care a forțat-o pe Storhamar să-și dispute meciurile de acasă tot în deplasare).

 

“O zi cu adevărat grea la locul de muncă, în care puține lucruri au funcționat. Am pierdut cu 40-27 împotriva echipei din Baia Mare, care a fost pur și simplu mult mai bună decât noi astăzi”, au scris norvegiencele, cu sportivitate, la finalul jocului.

 

Minaur a dominat categoric meciul, arbitrat de o brigadă din Ucraina (Marina Duplii şi Olena Pobedrina), făcând un pas important pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției în care este acreditată cu prima șansă de forul handbalistic european. În meciul tur, disputat în 9 ianuarie, în Baia Mare, Minaur s-a impus cu 33-29.

 

Pentru echipa antrenată de Costică Buceschi au marcat Jovana Kovacevic (8 goluri), Linn Blohm (7 goluri), Asuka Fujita (6 goluri), Cristina Laslo (5 goluri), Iaroslava Burlacenko (4 goluri), Jelena Lavko (3 goluri), Sonia Seraficeanu și Anca Polocoşer (câte 2 goluri), Larissa Fais Munhoz Araujo, Ana-Maria Tănăsie și Andreea Cristina Popa (câte un gol).

 

De la formația norvegiană s-au remarcat ca marcatoare Emilie Margrethe Hovden (7 goluri), Tonke Enkerud (6 goluri) și Guro Nestaker (4 goluri).

 

Tot acasă vor juca băimărencele și ultimele două meciuri din Grupa C, cu Thuringer HC, în 20 şi 21 februarie. În acest moment, Minaur Baia Mare se află pe primul loc cu 6 puncte (din 4 meciuri), urmată de Astrahanocika Astrahan (Rusia) cu 4 puncte (din 4 meciuri), Storhamar Handball Elite (Norvegia) cu 4 puncte (din 5 meciuri) și Thuringer HC (Germania) cu 2 puncte (din 3 meciuri) – primele două clasate se califică în sferturile de finală.

 

* Foto: Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Atunci cind covitul ne-a creat probleme,am urlat din toata puterile.Acum cind covitul ne creaza avantaje,suntem cei mai tari.Nu e cam mult sa cheltuim peste 1,2 mil euro ca unii sa-si aloce merite create de conjuctura si nu de valoare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here