EGAL ȘI BARAJ – Minaur Baia Mare a fost egalată în ultimul minut la Satu Mare, câștigă seria și merge la primul baraj pentru Liga a II-a, cu FC Unirea Dej

0
634

FOTBAL – LIGA A III-A. În ultima etapă a Ligii a III-a, Minaur Baia Mare, care era matematic câștigătoarea Seriei a 10-a și calificată la primul baraj pentru promovarea în Liga a II-a, a terminat la egalitate, 1-1 (0-0), în deplasare, cu CSM Satu Mare. În urma acestui rezultat (cumulat cu înfrângerea șomcutenilor pe teren propriu, 1-2 cu SCM Zalău), sătmărenii s-au salvat de la barajul pentru menținerea în Liga a III-a, unde vor merge cei de la Progresul Șomcuta Mare.

 

Vasile Miriuță a jucat acest meci, disputat pe Stadionul “Olimpia – Daniel Prodan” din Satu Mare și arbitrat la centru de Claudiu Ștef din Târgu Mureș, în formula: Gudea – Duruș (min. 46, Hațiegan), Lupu, Popa, Paul, Giurgiu (min. 58, Tirla), Matei, Vereș, Vasile Pop (min. 46, Berindea), Minteuan (min. 69, Măhălean), Alexandru Pop (min. 46, Zaluschi).

 

În minutul 80, în urma unui corner al băimărenilor, după o bâlbâială în careul sătmărenilor, fundașul gazdelor Flaviu Ionescu, fără adversar lângă el, a reuşit să-şi învingă propriul portar. Egalitatea a fost restabilită de fundașul Raul Ritli, în minutul 90. CSM Satu Mare – Minaur Baia Mare: 1-1 (0-0), au marcat Raul Ritli (min. 90) / Flaviu Ionescu (min. 80 – autogol).

 

Băimărenii termină campionatul pe locul 1 în Seria a 10-a și merg la primul baraj pentru promovarea în Liga a II-a, cu FC Unirea Dej (care a pierdut prima poziție în Seria a 9-a în ultimul meci, la golaveraj). Primul meci se va juca la Baia Mare, în 8 mai, iar returul, la Dej, în 15 mai. Dacă se va califica la barajul decisiv, băimărenii joacă în 22 mai, pe teren propriu, cu învingătoarea din meciul CSO Cugir – SCM Zalău, meciul decisiv urmând să aibă loc în 29 mai, în deplasare.

 

* Foto: @ Sportul Sătmărean

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here