EDUCAȚIE ECONOMICĂ – Banca Națională a României a derulat Săptămâna educației financiare în rândul elevilor

0
162

SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI FINANCIARE. Banca Națională a României, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene, a derulat în perioada 3-6 aprilie 2023 Săptămâna educației financiare, cu scopul creșterii nivelului de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor și celebrarea Ziulei educației financiare, care are loc în fiecare an în 11 aprilie.

 

Echipele de educație financiară din sediul central și din toate sucursalele și agențiile BNR din țară au interacționat cu elevi și cadre didactice din peste 200 de unități școlare și aproape 500 de clase de elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal.

 

Totodată, începând din 6 aprilie BNR este prezentă în comunitatea de liceeni și profesori din cadrul unităților de învățământ preuniversitar prin înscrierea pe platforma Joblandia (www.joblandia.ro ). Această platformă este dezvoltată de Asociația profesională a specialiștilor în resurse umane HR Club Romania și își propune facilitarea realizării de vizite de informare sau documentare la sediile instituțiilor participante.

 

Implicarea băncii centrale presupune primirea de vizite ale liceenilor, însoțiți de cadre didactice și / sau părinți în orice altă perioadă a anului, fixată de către BNR pentru acest proiect, în vederea:

 

  • furnizării de informații și acces direct la mediul de muncă al unor direcții de specialitate din cadrul BNR, cu posibilitatea de a discuta cu angajații băncii într-un cadru organizat, de tipul unor acțiuni punctuale prestabilite cu scopul de a înțelege ce înseamnă a fi economist
  • prezentării unor noțiuni introductive despre piața financiară, dar și despre oportunități și riscuri financiare
  • conștientizării importanței responsabilității financiare și sociale atât individuală cât și colectivă, prin cooptare în proiecte și campanii de educație financiară
  • prezentarea istoriei și funcțiilor băncii centrale
  • furnizării de informații despre instituțiile monetare europene și internaționale

 

Acest demers este parte a preocupărilor constante ale băncii centrale de a promova importanța educației economice și financiare, susținute și prin programele și proiectele derulate la nivel național încă din 2009 și cuprinse în Strategia multianuală de acțiune în domeniul educației financiare a Băncii Naționale a României.

 

Banca Națională a României



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here