DOUĂ DIN ȘASE – Minaur Baia Mare scoate doar un egal la Zalău, dar rămâne lider, la golaveraj, iar Progresul Șomcuta Mare obține un punct mare cu Lotus

0
409

FOTBAL – LIGA A III-A. Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, în etapa a 12-a a Ligii a III-a la fotbal, cele două echipe maramureșene din Seria a 10, Minaur Baia Mare și Progresul Șomcuta Mare au obținut rezultate similare (egal), însă au avut parcursuri diferite, băimărenii pierzând victoria după ce au condus, iar șomcutenii obținând egalul după ce au revenit pe finalul meciului.

 

Minaur Baia Mare, doar egal la Zalău

 

Pe Stadionul Municipal din Zalău, gazdele de la SCM, antrenate de fostul antrenor al echipei Minaur, Dorin Toma, au reușit să obțină în meciul cu băimărenii un rezultat nesperat de egalitate (după cum au decurs ostilitățile sportive în prima repriză).

 

Antrenorul Ciprian Danciu a început partida arbitrată la centru de clujeanul Sorin Vădana cu următoarea formulă: Gudea (cpt.) – Oiță, Tand, Simion, Potcoavă, Donca, Matei, Chinde, Micaș, Văsălie, Batchabi-Nana. Minaur a deschis repede scorul (min. 18), Chinde reluând imparabil centrarea de la Potcoavă, din careu, în poarta lui Miron., iar în min. 36 au reușit cel de-al doilea gol, din intercepția tânărului Văsălie.

 

Repriza a doua a fost însă una în care gazdele au avut mai multă luciditate în atac, după mutarea lui Toma, care l-a introdus pe teren pe Sergiu Pop. Mai întâi, SCM a redus din handicapul de pe tabela de marcaj prin golul lui Ilieș, care a înscris cu capul în urma centrării lui Pop. Apoi, gazdele s-au aruncat în atac, Jurj și Pop ratând egalarea, însă după min. 73, Minaur rămâne în inferioritate numerică, Oiță văzând cartonașul roșu, iar la scurt timp Jurj transformă o lovitură de la 11 metri și tabela indică 2-2 (min. 76).

 

Băimărenii, loviți în orgoliu, încearcă să obțină cele 3 puncte care par să le scape printre degete, Donca e aproape de a înscrie dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, dar Miron își menține echipa la egalitate. Finalul e pe contre, dar Pop și Ilieș (de la SCM) și Micaș (de la Minaur) nu găsesc calea spre gol și partida se încheie la egalitate.

 

SCM Zalău – Minaur Baia Mare: 2-2 (0-2), au marcat Ionuț Ilieș (min. 55), Dan Berci (min. 76 – 11 metri) / Viorel Chinde (min. 18), Alin Văsălie (min. 36). În urma acestui egal, Minaur rămâne totuși pe locul 1, la golaveraj. În etapa a 14, Minaur joacă acasă, în 27 noiembrie, cu CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei, echipă de mijlocul clasamentului.

 

Progresul, egal acasă cu Lotus

 

La Baza Sportivă din Șomcuta Mare, gazdele de la Progresul, care veneau după o înfrângere categorică (4-0) suferită la Baia Mare, au întâlnit Lotus Băile Felix (locul 2 – fosta CSC Sânmartin, echipă care are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a), una dintre principalele contracandidate a băimărenilor la poziția de lider al seriei. Un rezultat valoros, măcar în contextul următor: Lotus a învins-o luna trecută pe Minaur, chiar în Maramureș (meciul s-a disputat la Recea, terenul din Baia Mare fiind în refacere tehnică).

 

Gazdele, clasate pe locul 8 (din 10), par într-o revenire de formă, având un retur de campionat regulat în care, în afara sincopei de la Baia Mare, au înregistrat două victorii (2-1 la Zalău și 2-0, acasă, cu Sportul Șimleu Silvaniei).

 

Meciul, desfășurat pe un teren greu, îmbibat de ploile din ultimele zile, a început cu un handicap pe tabela de marcaj pentru gazde, arbitrul clujean Dragoș Nicolae Lunca dictând în min. 3 penalty pentru oaspeți (corect acordat, în urma unui placaj inutil la un jucător bihorean). A marcat, cu siguranță, Claudiu Codoban, fără emoții, în stânga portarului.

 

În repriza a doua, după un meci de uzură, gazdele reușesc egalarea, în min. 76, prin tânărul atacant Bogdan Jeler (18 ani) și mențin rezultatul de egalitate până la final, făcându-i pe elevii lui Gheorghe Ghiț să rateze obiectivul stabilit pentru meciul din Maramureș.

 

Progresul Şomcuta Mare – Lotus Băile Felix: 1-1 (0-1), au marcat Bogdan Jeler (min. 76) / Claudiu Codoban (min. 3 – 11 metri). În etapa următoare, a 14-a, Progresul Șomcuta Mare (care a rămas pe locul 8 în serie) va juca în deplsare, în 27 noiembrie, cu ACS CAO 1910, echipă care a urcat în această etapă pe locul 2, la egalitate de puncte cu Minaur (sunt distanțate de golaveraj).

 

* Foto: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here