DOSARUL CALTABOȘUL 2 – Cei 6 agenți maramureșeni de la Poliția Rutieră, arestați pentru 30 de zile: luau șpagă de la șoferi în bani, alimente, băutură și brazi de Crăciun

0
3488

CORUPȚIE ÎN POLIȚIE. Cei 6 agenți de poliție de la Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul Rutier, cercetaţi pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, vor rămâne în arestul Poliției până în 28 august, decizia de arestare preventivă fiind luată de magistrații Tribunalului Maramureş, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

 

Instanța maramureșeană a precizat, prin judecător Mirela Roxana Petrariu, conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice, că în cauză s-a reținut existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea faptelor menţionate.

 

Conform rechizitoriului, în perioada octombrie-decembrie 2019, cei şase agenți de poliție, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au acceptat (sau chiar au pretins) bani şi alte foloase necuvenite (brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice) oferite de diverşi conducători auto opriţi în trafic pentru control.

 

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, faptă imputată doar unuia dintre inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în luna decembrie a anului 2019, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

 

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, faptă reţinută în sarcina a doi inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că aceştia, în luna decembrie a anului 2019, cu prilejul întocmirii unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, au reţinut alte stări de fapt decât cele constatate, pentru a evita aplicarea anumitor sancţiuni.

 

Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând să fie soluționat de Curtea de Apel Cluj.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here