DN 18B – Ionel Bogdan (PNL): „Zetea, care s-a pozat lângă reciclator, nu are nicio contribuție pentru drumul Baia Mare – Târgu Lăpuș”

0
291

PROBLEME. Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan (foto dreapta), a punctat câteva aspecte în privința lucrărilor de reabilitare a DN 18B, pe tronsonul Baia Mare – Târgu Lăpuș, lucrare care a început bine, a continuat prost și a dus la suspendarea din funcție a șefului Secţiei de Drumuri Naţionale – Baia Mare.

 

„L-am văzut pe domnul Zetea, încă de la începutul acestor lucrări, că se laudă pe Facebook cu lucrările de pe DN 18, cu tehnologia folosită, cu constructorul (care „este cel mai bun de pe piață”), pozându-se pe drum ca și cum Consiliul Județean ar efectua această investiție pentru maramureșeni. Nu! Această investiție este realizată de CNADR, deci nici Consiliul Județean, nici domnul Zetea nu are nicio contribuție și ar fi bine să nu se mai laude cu lucruri pe care nu le face el. Teoretic, tehnologia aleasă e una foarte bună, dar, în practică, lucrările au fost de foarte proastă calitate. În cursul acestei săptămâni am trecut pe DN 18 să văd care este situația reală a lucrurilor”, a spus președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

 

Problema principala a drumului Baia Mare – Târgu Lăpus este lipsa unei fundații adecvate pentru condițiile actuale de trafic. “Prin lucrările executate se aduce un aport de material – în cazul nostru aproximativ 30 de centimetri de balast – care se așterne peste asfaltul existent, se “aditivează” cu un liant împrăștiat peste stratul de balast, apoi reciclatorul, cu care mândru s-a pozat domnul Zetea, frezează structura veche a drumului și o amestecă cu straturile de balast și liant, rezultând o structură nouă, formată din piatră, balast, liant și asfalt frezat. Acest strat, compactat corespunzător, formează nouă fundație a drumului. În condiții optime, așternerea celor două straturi noi peste noua structură rezolvă în mod eficient problema participanților în trafic”, a explicat Bogdan.

 

Din păcate, această procedură a fost făcută doar pe jumătate. „Ei (n.red., CNAIR) au făcut o parte din această structură de bază a drumului, însă nu au venit imediat cu asfalt, ca să rezolve problema până la capăt, iar participanții la trafic, circulând foarte mult pe acest drum, au distrus deja baza existentă a drumului. Practic, chiar dacă se vine cu un strat de asfalt, posibilitatea ca acest drum să se deterioreze într-un timp scurt este foarte mare. Indiferent de garanțiile constructorilor, lucrurile vor evolua foarte prost”, a completat liberalul.

 

Președintele PNL Maramureș a semnalat acest fapt CNAIR (fostul CNADR), cerând refacerea structurii în cel mai scurt timp și turnarea imediată a stratului de asfalt – “chiar dacă lucrează pe porțiuni mai mici (nu cum se lăuda domnul Zetea că se întind pe sute de metri în fiecare zi)”. „Nu am văzut o situație din partea Consiliului Județean, care ar trebui să fie responsabil de drumurile județene și să găsească soluții la racordarea la aceste drumuri, pentru că va rezulta o diferență de nivel de aproximativ 30-40 centimetri. Asta înseamnă că din drumurile județene vom urca pe drumul național DN 18. Îi cer domnului Zetea, în cel mai scurt timp, o soluție pentru a nu avea probleme cu aceste racordări după ce drumul este finalizat”, a conchis Ionel Bogdan.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here