DISTINCȚIE – Decernarea Meritului Cultural în grad de Cavaler pentru Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistentei din Sighetu Marmației

0
396

EVENIMENT. Sâmbătă, 21 decembrie 2019, i se va decerna distincția Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Memorialului Victimelor Comunismului și a Rezistentei din Sighetu Marmației, una dintre cele mai apreciate instituții memorialistice din lume.

 

Decretul prezindențial a fost semnat încă din 14 mai 2019, însă Gheorghe Mihai Bîrlea (membru al Consiliului Director al Fundației Academia Civică) a precizat că decernarea a așteptat momentul marcării a 30 de ani de Revoluția Română din Decembrie 1989, în semn de apreciere și recunoaștere pentru importanta activitate de cercetare a fenomenului totalitar și de promovare a valorilor naționale și europene.

 

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este format dintr-un muzeu situat în fosta închisoare din Sighetu Marmației (construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către administrația austro-ungară și transformată în închisoare politică în 1948 de regimul comunist) și un Centru internațional de studii asupra comunismului cu sediul în București.

 

În anul 1993, Ana Blandiana a prezentat Consiliului Europei (CE) un proiect prin care se solicita ca pe locul închisorii să fie creat Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței, ceea ce s-a și întâmplat în 1994, cand CE l-a luat sub egida sa, iar Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1994, în vederea transformării ei în Memorial.

 

Memorialul a fost declarat, prin legea din 12 iunie 1997, ansamblu de interes național. În octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de CE printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia. Lucrările de reabilitare ale clădirii au durat până în anul 2000.

 

Distincția va acordată de președintele Klaus Iohannis reprezentanților Fundației Academia Civică: Ana Blandiana (președinte), Ioana Boca (director) și Gheorghe Mihai Bîrlea (membru al Consiliului Director).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here