DIN MARAMUREȘ – De Ziua Naţională, ambasadorul României a oferit mai multor oficiali francezi obiecte din ceramică de Săcel, lustruite cu bâdicașu’

0
250

CERAMICA DE SĂCEL. Înalți oficiali ai Franței au primit de Ziua Națională a României, din partea Ambasadei României, daruri din Maramureș, respectiv obiecte din ceramică produse în Maramureș de familia meșterului popular Tănase Burnar, descendent al cunoscutului Tănase Cocean.

 

Obiectele de ceramică au fost plămădite în comuna maramureșeană Săcel, pe Valea Bistriţei, la casa cu numărul 362, în cuptorul de tip roman care are peste 300 de ani (ultimul de acest tip din Maramuresul istoric), aflat la subsolul atelierului. Tănase Cocean (decedat în 2006) i-a transmis fiului său, pe nume tot Tănase Cocean (înfiat Tănase Burnar), tehnica de decorare a vaselor de ceramică roșie nesmălțuită, pentru păstrarea originalității dacice a vaselor create de olarii din familia Cocean.

 

Cele mai reprezentative piese de ceramică ale familiei Cocean sunt în patrimoniul muzeelor (Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, Muzeul Maramureșului din Sighetu Marmației).

 

Olăritul este cel mai vechi meșteșug păstrat prin tradiție în localitatea Săcel. Caracteristica ceramicii de Săcel constă în faptul că vasele sunt arse la roșu (într-un cuptor de tip roman primitiv), iar lustruirea lor se face după uscare, cu „bâdicașul” (piatra de cremene), cele mai multe semănând cu piesele de ceramică preistorică – în special La Tène-ul dacic.

 

Piesele de ceramică sunt vopsite cu argilă neagră sau „glod” (noroi) – numită și „cerneală pentru oale”, extrasă de pe Dealul Pomișori sau Valea Glodului – sau cu argilă de ocru, numit și „aluat”, extras de la de 10 metri adâncime, de lângă podul Drobodava sau Drovodeaua, după denumirea dacică, care se păstrează și astăzi în comuna Săcel. Vasele de Săcel sunt ornate cu două motive principale, de proveniență dacică: unda apei (sau șirul, numit și cordățel) și zimți. În secolul XVIII, jelerii olari din Săcel (iobagi care practicau o meserie) trebuia să îi dea stăpânului 100 de oale pe an.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here