DIFICULTATE ECONOMICĂ – Și-a cerut insolvența o policlinică privată din Baia Mare, care și-a început activitatea în urmă cu 25 de ani

0
4956

INSOLVENȚĂ – BAIA MARE. Firma Jersey Transylvania Ltd SRL, care administrează Policlinica Jersey Transylvania, a cărei activitate a început în martie 1996, a cerut în instanță să fie pusă sub protecția Legii nr. 85/2014, adică și-a cerut intrarea în insolvență, o procedură de încercare de redresare financiară.

 

Jersey este policlinica în care s-a realizat, în 25 ianuarie 2008 (prin colaborarea cu Numeris Baia Mare și Policlinica Radusan din Cluj-Napoca), prima teleecografie din România (diagnosticarea de la distanță, printr-un soft creat de profesorul francez Philippe Arbeille, de la Univeristatea din Tours, care transformă o imagine transmisă prin internet într-o ecografie 3D, pe baza căreia se pune un diagnostic).

 

Din octombrie 2009, partea principală a activităților medicale ale Jersey s-a mutat în pe atunci noua policlinică situată pe strada Victoriei din Baia Mare. Firma, care este controlată de Viorica Dan (care deține 75% dinpărțile sociale ale companiei – asociat minoritar, cu 25%, fiind Laura Daniela Popa-Dan, care este și administratorul firmei), mai deține, în afara policlinicii, și un laborator medical în Baia Mare (pe str. George Coșbuc).

 

Anul trecut, firma a încheiat cu o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei și un defici financiar de peste 56.000 lei, fiind primul an de la înființare când a activat fără niciun angajat. De altfel, unele spații neocupate din policlinică sunt scoase la închiriat prin agenți imobiliari locali, iar în vara anului trecut firma a pierdut un proces de executare silită cu un distribuitor local de aparatură medicală și de laborator.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here