DEZVĂLUIRE – Luni, sosește în Maramureș, într-o vizită oficială, ministrul Economiei și Dezvoltării din Germania

0
1047
Svenja Schulze

HUB-UL UNICEF DIN SIGHETU MARMAȚIEI. Luni, 14 martie 2022, vine în Maramureș o delegație oficială condusă de ministrul Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Svenja Schultze. Prezența ministrului cabinetului cancelarului Olaf Scholz a fost confirmată pentru 2mnews de surse diplomatice implicate și are ca obiectiv principal vizitarea hub-ului UNICEF organizat pentru refugiații de război din Ucraina la Sighetu Marmației.

 

Svenja Schulze (53 de ani), originară din Düsseldorf, este membră a Bundestag (Parlamentul Germaniei) din partea SPD (Partidul Social Democratic) și este una dintre politicienele influente ale Germaniei, anterior, în ultimul guvern condus de fostul cancelar Angela Merkel, ocupând funcția de ministru în Ministerul Mediului și Securității Nucleare (2018-2021), iar din decembrie 2021, în guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz, a fost desemnată ministru în Ministerul Cooperării Economice și Dezvoltării.

 

Delegația din Guvernului German va sosi în Baia Mare în jurul orei 10.00, de unde va pleca direct către Sighetu Marmației.

 

* Foto: @ deutschlandfunk.de

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here