DEZVĂLUIRE – Compania națională Remin SA, captivă de 10 ani într-o nesfârșită insolvență, are datorii de peste 123 de milioane de euro

0
1363

FAPTE. Captivă într-o insolvență nesfârșită, ca dragostea la amibe (cel mai simplu protozoar), Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin SA, aflată în patrimoniul Ministerului Economiei, este moartă doar în aparență, în fapt nu e lăsată să se predea. La momentul intrării în insolvență, în urmă cu 10 ani (!), în februarie 2009, Remin SA avea datorii care însumau peste 557,5 milioane de lei.

 

În 2013-2016, Remin și-a vândut piritele aurifere. Stocul anunțat era de 506.542 tone de concentrat de pirită auriferă auriferă cu conţinut ridicat de arsen – tip Şuior. Cumpărătorul a fost un trader elvețian de metale și mineruri, firma Werco Trade AG din Luzern. Vânzarea s-a făcut la preţul de 105 dolari/tonă + TVA, compania elvețiană fiind unicul ofertant. Se estima că după vânzarea întregii cantități, Remin urma să încaseze peste 53 de milioane de dolari + TVA.

 

În fapt, conform declarațiilor pe care Ioan Nechita, inginer șef al Remin Baia Mare, le-a oferit 2mnews, produsul nu a fost vândut cu 105 dolari/tonă, pentru că avea un conținut mai mare de arsen decât fusese prezentat în momentul vânzării (adică era mai costisitor de prelucrat), iar cantitatea vândută a fost de doar 472.000 de tone (adică mai puțin cu 34.500 de tone!), pentru că estimarea n-a ținut cont că în timpul depozitării (30 de ani), piritele au fost… spălate de ploi. Nu râdeți (încă).

 

Practic, s-a obținut 125.421.963 lei (echivalentul a 35.606.556 dolari). Aritmetică: Remin n-a vândut tona de pirită auriferă cu 105 dolari, ci cu 75,4 dolari. Și a vândut mai puțin cu 34.500 de tone (că le-a spălat ploile)… Bine, acum, dacă vă mai vine, râdeți, deși urmează ceva special.

 

Remember: 2009, insolvență, datorii de 557,5 milioane de lei. 2017, insolvență, după vânzarea piritelor aurifere, datorii de… 584.355.372 de lei. Adică cu aproape 27 de milioane de lei mai mult decât la intrarea în insolvență. Dar, dacă vă mai vine, râdeți. Însă ajungem la prezent….

 

La 31 decembrie 2018, datoriile totale  ale companiei naționale Remin SA erau de… peste 573,5 de milioane de lei (exact: 573.547.129 de lei, echivalentul la data estimării cu peste 123 de milioane de euro). Cu 16 milioane de lei mai mult decât la intrarea în insolvență. Sigur, era să uit: și cu 500.000 tone de concentrat de pirită auriferă auriferă mai puțin. Acum vă mai vine să râdeți?

 

Cea mai mare parte a acestor creanțe (99,87%, adică 573.794.436 de lei) sunt datorii restante. Câte 5,34% (peste 30,6 milioane de lei) sunt datorii către bugetul de stat și către bugetele locale, 13% (peste 74,5 milioane de lei) sunt datorii către firme (numite “parteneri comerciali”) și 81,66% (aproape 500 de milioane de lei) sunt înscrise (ca și cum ar constitui o virgulă, ceva nesemnificativ) la capitolul “Alte datorii”. Transparență. Laser, frate!

 

Cunoașteți multe firme private care sunt lăsate să zacă 10 ani în insolvență, timp în care să-și mărească datoriile cu peste 1,5 milioane de lei/an?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here