EVENIMENT – CONCERT. Mani Neumann, Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formația Phoenix, aduce Trio farfarello în România pentru prima parte a unui turneu național.
Trio farfarello
Trio farfarello înseamnă în primul rând vioară, blockflöte, chitări acustice pe 6 şi 12 corzi, percuţie & bass. Mani Neumann (vioară, blockflöte) şi Ulli Brand (chitară), membrii fondatori ai trupei Farfarello, au reuşit ca în 40 de ani de activitate să obţină recunoaştere europeană şi internaţională. Stilul muzical abordat este atât de unic încât orice descriere convenţională devine imposibilă.
Prin muzica lor, farfarello creează un sunet arhaic, brut, eliberat de clişee, fiind o combinaţie de folclor est-european şi influenţe contemporane: muzică tradiţională, jazz, rock şi muzică clasică. Din 1982 şi până acum, farfarello a lansat 18 albume, 4 dvd-uri şi a participat la peste 3.500 de concerte în toată lumea. Mani Neumann şi Ulli Brand au adus pe scenă, în diferite formule muzicale (trio, quartet şi chiar orchestre simfonice), nume mari ale genului precum celebri toboşari Mike Barsimanto, Herb Quick, şi Chris Thompson (Manfred Mann’s Earth Band).
Despre componenții trupei
Mani Neumann, supranumit şi Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), este considerat un maestru al viorii şi blockflöte. Modul său de a interpreta – melancolic, sălbatic ori excitant – este întotdeauna autentic, nonconformist şi imposibil de copiat. Mani este cunoscut în România şi ca urmare a activităţii sale de violonist în legendara formaţie Phoenix în cadrul căreia a cântat din anul 1978. A fost onorat cu premiul MTV – Lifetime Award şi decorat de Preşedintele României cu ordinul Meritul cultural în gradul de Cavaler pentru merite culturale deosebite aduse României. Din 1982 cântă împreună cu Ulli Brand în formaţia farfarello.
Ulli Brand este considerat la ora actuala unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa, fiind recunoscut pentru stilul său unic în care interpretează muzica la chitară acustică cu 6 şi 12 corzi. Specialitatea lui este chitara acustică pe care o combină cu diferite efecte de ecou polifonice. Prin această combinaţie, Ulli face ca sunetul farfarello să fie unic, autentic şi original, reuşind astfel prin modul în care menţine atât armonia, cât şi basul cu o singură chitară acustică, să înlocuiască o întreagă orchestră. Solo-ul lui din melodia „Durchzug” este cel mai bun exemplu în acest sens.
Urs Fuchs a ajuns să cunoască România în urma unei vizite pe care a făcut-o alături de Mani Neumann. L-au impresionat orașele din centrul țării, pe care le-a vizitat, și oamenii deschiși cu care a interacționat. Se întoarce în România pe scenă de data aceasta, în turneul farfarello. Urs este un muzician complex, care a cântat cu Jon Lord (Deep Purple), Sally Oldfield, Kathy Kelly, Frida (Abba), Miller Anderson (Spencer Davis Group) Charlie Mariano, Clannad, Peter Kraus si Wolfgang Niedecken.
* Foto mare: @Tony Joe Gardner
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.