DESZĂPEZIRE CU FINU’ – Demonstrație doveditoare: Cum se deszăpezește în Baia Mare mai scump și mai prost decât în alt oraș similar ca dimensiune

5
3591
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

CUM SUNT CHELTUIȚI BANII ORAȘULUI. Până înaintea acestei ierni Serviciile de deszăpezire în municipiul Baia Mare au fost contractate (în perioada 2018-2022) în baza unui acordul-cadru pe 4 ani cu firma Construrom SA, a lui Marcel Zoicaș (foto mic dreapta, alături de primar), finul primarului municipiului, Cătălin Cherecheș. În cei 4 ani de contract, în Baia Mare s-au plătit pentru deszăpezire peste 51 de milioane de lei (exact: 51.174.736,20 lei, sumă care include TVA) – aveți detalii într-un articol 2mnews AICI.

 

Bine, asta a trecut nesancționată, vorba poetului “Ce a fost a fost, / Ce va fi, va fi”. Dă-i încolo de bani, noi să fim sănătoși, la pungă groși (contractorii) și neninși (noi). Contractul s-a terminat (în 27 noiembrie 2021), dar ninsoarea nu. Nici cea din cer, nici cea financiară din pușculița orașului, de care răspunde nașul contractorului. În consecință, poate ați fi interesați să aflați ce s-a întâmplat în această iarnă cu banii, cu deszăpezirea, cu banalități d-astea…

 

Pentru a putea percepe mai corect sumele și faptele (pe făptuitori i-am nominalizat deja), am considerat optim că facem o analiză comparativă, cu un oraș similar ca dimensiune a infrastructurii rutiere și aflat fix în aceeași situație ca Baia Mare.

 

Cum am ales orașul comparativ: argumente

 

În Târgu Mureș există 465 de străzi care totalizează 203,09 km (din care 179,28 km modernizați și 23,18 km nemodernizați, adică din pietriș, pământ sau macadam, fără îmbrăcăminte rutieră asfaltică sau betonată).

 

În Baia Mare există 389 de străzi care totalizează 206,68 km (din care 187,61 km modernizați cu îmbrăcăminte rutieră asfaltică sau betonată și 19,07 km nemodernizați, adică din pietriș, pământ sau macadam, fără îmbrăcăminte rutieră asfaltică sau betonată).

 

Am făcut publice aceste informații tehnice ca argument al alegerii celor două municipii în analiza comparativă: dimensiunea totală a străzilor (203 km vs. 206 km) și raportul procentual dintre străzi modernizate vs. străzi nemodernizate (88% vs. 90%) sunt sensibil egale și, atât în Baia Mare, cât și în Târgu Mureș contractul pentru deszăpezire s-a finalizat înaintea iernii din 2021-2022 (adică această iarnă), semnându-se un contract nou. Subliniere: aceste date sunt oficiale, conținute în documentele de specialitate ale Direcțiilor Tehnice din cele două primării.

 

Târgu Mureș, până la 1 martie 2022: 1,44 milioane lei

 

În Târgu Mureș s-a semnat un contract pe perioada acestei ierni (15.11.2021 – 15.03.2022), operator fiind Serviciul Public Ecologie, Peisagistică și Salubrizare Urbană al Primăriei (echivalentul SPAU din Primăria Baia Mare).

 

S-a acționat cu 47 de utilaje + 2 autoturisme de control. S-au deszăpezit și străduțele. N-au fost probleme. A nins fix cât a nins și în Baia Mare, distanța dintre cele două municipii fiind de 220 km (deci nu facem comparație între un oraș de la Polul Nord și unul de la Ecuator). Până la 1 martie 2022 s-a plătit 1,44 milioane de lei (fix: 1.440.434 lei). În această sumă intră tot ceea ce presupune deszăpezirea, inclusiv materialele antiderapante (sarea, clorura de magneziu, clorura de calciu) și staționarea utilajelor, 49,98 lei/oră/utilaj (au fost folosite maximum 6 utilaje și, conform contractului, Primăria a plătit staționarea doar atunci când a comandat disponibilizarea utilajelor și acestea nu au fost folosite).

 

Acolo Primăria plătește la 30 de zile, pentru că altfel se activează clauza contractuală a penalităților, deci e suma totală plătită în această iarnă de Primăria Târgu Mureș. Toate aceste informații sunt obținute de 2mnews din surse oficiale și deținem documente în acest sens.

 

Baia Mare, până la 31 decembrie 2021: 2,10 milioane de lei

 

În Baia Mare s-a semnat un contract de deszăpezire tot cu fostul contractant, firma Construrom SA, care îi aparține lui Marcel Zoicaș, finul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Sigur, n-a fost nicio surpriză, doar e Baia Mare.

 

Nu se știe cu câte utilaje s-a acționat, pentru și aceasta este o informație secretizată de opaca Primărie Baia Mare, unde edilul Cherecheș face fix ce vrea el. Dar s-a acționat. NU s-au deszăpezit și străduțele. Au fost probleme multe, numeroase. A nins fix cât a nins și în Târgu Mureș. Până la 31 decembrie 2021 s-a plătit 2,10 milioane de lei (fix: 2.100.000 lei).

 

Să precizăm și strategia plăților (vorbim despre sume deja plătite). În decembrie 2021, Pentru deszăpezire în luna noiembrie (când a nins o dată), s-a plătit către Construrom 500.000 lei (plata a fost făcută în 20 decembrie – că venea Crăciunul la toată lumea). În ianuarie 2022, s-au făcut plăți pentru deszăpezire în perioada 1-15 decembrie 2021. Trei plăți, de câte 100.000 lei fiecare (în 21 ianuarie, 28 ianuarie, 31 ianuarie).

 

În februarie 2022, s-au mai plătit încă 31.319,96 lei pentru deszăpeziri în perioada 1-15 decembrie 2021, iar apoi au început plățile pentru perioada 16-31 decembrie 2021. Șase plăți, una de 268.680,04 lei, iar celelealte cinci de câte 200.000 lei (plățile au fost făcute în 14 februarie, 15 februarie, 16 februarie, 21 februarie, 23 februarie și 28 februarie). Fără să avem certitudinea că nu mai apar facturi pe anul trecut, deja s-au plătit efectiv către Construom 2,1 milioane de lei pentru deszăpeziri până în 31 decembrie 2022. Dar monitorizăm și vă informăm.

 

Să mimăm că nu observăm calitatea serviciului și nici faptul că în Târgu Mureș s-au făcut plățile cu 2 luni mai mult decât în Baia Mare. Chiar și așa… Concluzia: Târgu Mureș a deszăpezit toată iarna cu 68,59% din prețul plătit de Baia Mare până în decembrie 2021. Sau, dacă doriți, Baia Mare a plătit deja mai mult cu o treime (31,41%) decât Târgu Mureș.

 

Prognoză: în baza ritmicității și dimensiunii financiare a apetenței primarului Cherecheș de a-și plăti finul Zoicaș, estimăm că după ce se efectuează și plățile pe ianuarie și februarie, această sumă se va dubla, ajungând la circa 4 milioane de lei. Implicit, vom spune că am plătit cu două treimi (64%) mai mult decât cei din Târgu Mureș, pentru același lucru.

 

Sfârșitul nu-i aici…

 

La final, o ultimă subliniere: în Târgu Mureș (nu în New York), în această iarnă, Primăria a făcut un parteneriat cu o firmă privată, a unui inventator și au demarat, pe cel mai mare bulevard din oraș, un proiect-pilot, care prevede montarea pe banda despărțitoare a sensurilor de mers a unui sistem automat de întreținere în stare optimă a suprafețelor carosabile în funcție de condițiile meteo: deszăpezire, spălare, răcorire, dezinfecție.

 

Practic, au fost îngropate în asfalt niște diuze, conectate la conducte care subtraversează strada și sunt conectate la rezervoare de mari dimensiuni (și acestea îngropate). Acest sistem este conectat la un soft, iar când temperatura scade sub limita de îngheț, rezervorul pompează în sistem lichid anti-îngheț, iar diuzele îl împrăștie pe carosabil (dacă doriți, ca un fel de aspersor care irigă gazonul). Vara, rezervoarele sunt umplute cu apă, pentru spălarea carosabilului și răcorire.

 

Nici nu-mi vine să mai spun, pentru că nu vreau să vă enervați, dar Consiliul Local Târgu Mureș a votat deja o hotărâre conform căreia se va face un contract-cadru de deszăpezire pe 5 ani, a cărui sumă maximă NU poate depăși 3,6 milioane de lei/an. În Baia Mare, media deszăpezirii din ultimii 5 ani (decând cu finu’) este de peste 12,6 milioane de lei. Sigur, în Târgu Mureș nu sunt atâția fini și nici atâția tupeiști care ne spun cu zâmbetul pe buze că își plătesc finii din banii publici. Și nici procurorii parcă nu râd așa, lecturând scrieri de acest tip, în așteptarea pensiei speciale. Dumnezeu cu mila.

 

Când priviți orașul și vă întrebați de ce altundeva se pot și se fac lucruri și la noi nu, să știți de ce.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Un oraș cu mulți infractori, condus de un infractor. Base a zis un stat mafiot, iar golfistul un stat eșuat. De la sate, comune, orașe, municipii și capitala, totul este corupție : sănătate, învățământ, structuri etc.

  2. ce mai poti sa zici … asa oameni asa conducatori … ca doar si aia pe care ii alegem sa ne reprezinte sunt tot dintre noi ..e deajuns sa dai o tura prin oras sa vezi ce specimene te inconjoara si sa-ti dai seama ca putem fi frati cu cei care ne conduc …niste marlani imbracati la costume care cred ca nu s-ar da in spate de la nimic doar ca sa puna mana pe ciolan…..asa si cu concetatenii, dar la scara mai mica … nu degeaba cine are un pic de educatie/principii etc, pleaca din tara sau e rupt de tot ce inseamna cotidian ….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here