DECIZIE – Senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș este noul președinte al Comisiei Juridice din Senat

1
531
Cristian Niculescu-Țâgârlaș

DESEMNARE. Grupul parlamentar liberal din Senatul României l-a desemnat pe senatorul PNL de Maramureș, avocatul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, să exercite funcția de președinte al Comisiei Juridice, una dintre cele mai importante comisii senatoriale permanente. Decizia a fost anunțată în plenul Senatului de liderul grupului parlamentar PNL, senatorul Daniel Fenechiu.

 

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș este membru al Comisiei Juridice de la preluarea mandatului de parlamentar, activitatea și contribuția sa la derularea procedurilor legislative fiind remarcat și apreciat de toți colegii senatori.

 

Mulțumesc pentru încredere colegilor din grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, care m-au desemnat să ocup funcția de președinte al Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României. Votul lor mă onorează și mă determină să cresc, cantitativ și calitativ, aportul echipei liberale din această importantă comisie, contribuind astfel la îmbunătățirea procesului legislativ și asigurarea unui climat de colaborare în activitatea de mare responsabilitate ce vizează adoptarea unor legi importante, necesare și așteptate de societatea românească, a declarat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș mai deține și funcția de secretar al Comisiei pentru constituționalitate.

 

Biroul de presă al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. WOW!!!
    O realizare de TOP si etalon de buna presdigitatie a unui element in miscare al Universitatii de Știință&Drept di Salonta-Bihor!
    Oooo vai de noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here