DECIZIE – Se construiesc trei noi refugii montane în Maramureș: la Cavnic, Moisei și Desești

0
342

REFUGII MONTANE – MARAMUREȘ. Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș va gestiona construirea a trei noi refugii montane destinate adăpostirii persoanelor aflate în dificultate, surprinse de schimbări meteorologice bruște în zone montane izolate, departe de cabane. Cele trei locații în care vor fi amplasate refugiile-adăpost sunt în Cavnic (pe domeniul schiabil Gutâiul Doamnei), în Moisei (în zona Preluca de sub Piatră, în sudul comunei) și în satul Mara – com. Desești (pe Creasta Cocoșului).

 

Cele trei adăposturi vor fi construite în 3 luni, din lemn (cu temoizolație din vată minerală), cu acoperiș din țiglă metalică, pe fundație de beton, cu o singură încăpere de circa 10,6 mp. Deja a fost finalizată documentația tehnică, s-a obținut acordul celor trei UAT-uri pe teritoriile cărora se vor amplasa, iar finanțarea acestora, estimată la o sumă totală de 165.000 lei (sumă care include TVA) va fi suportată din bugetul administrației județene (Consiliul Județean Maramureș).

 

* Foto Creasta Cocoșului: @ Florin Băraș via muntii-nostri.ro

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here