DECIZIE – S-a instaurat starea de alertă în Maramureș din cauza imposibilității depozitării deșeurilor: acestea vor fi duse în următoarele 6 luni la Oradea

0
2178

ETERNA PROBLEMĂ, GUNOIUL. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a avizat cererea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș pentru declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș, pe o perioadă de 30 zile.

 

Conform hotărârii CNSU, tratarea și depozitarea deșeurilor din județul Maramureș vor fi asigurate, pentru o perioadă de 6 luni, de operatori autorizați din municipiul Oradea (jud. Bihor), pe bază de contract încheiat între autorităţi și operatorii economici autorizați din Oradea.

 

Instituția Prefectului Județul Maramureș trebuie să raporteze lunar Departamentului pentru Situații de Urgență stadiul îndeplinirii măsurilor pentru revenirea la starea de normalitate, a precizat prefectul Rudolf Stauder. Decizia CNSU a fost motivată prin diminuarea impactului tipurilor de risc și protejarea sănătății populației, în condițiile în care în județ nu există niciun depozit de deșeuri autorizat și contractul pe care-l avea operatorul de salubritate Drusal se încheia, existând din nou riscul neridicării deșeurilor depozitate pe platformele cu tomberoane din județ.

 

Practic, decizia statului prelungește forțat contractul administrației județene din Maramureș pentru depozitarea deșeurilor cu municipalitatea Oradea.

 

* Foto: @EcoBihor

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here