DECIZIE ÎN PARLAMENT – „Avocatul Poporului”, Renate Weber, a fost revocată astăzi cu 247 voturi „pentru” și 32 „împotrivă”

0
336

REVOCARE. După respingerea rapoartelor pe anii 2018, 2019 și 2020, în plenul reunit al Parlamentului, comisiile juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au dezbătut, în cursul zilei de azi, un raport prin care au solicitat plenului reunit al Parlamentului revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a lui Renate Weber.  În urmă cu o zi, Parlamentul a respins raportul de activitate al instituției pe ultimii 3 ani.

 

Renate Weber nu a fost niciodată, cu adevărat, un Avocat al Poporului!

 

De la preluarea mandatului, Renate Weber a întreprins numeroase acțiuni și a avut mai multe declarații menite să destabilizeze activitatea altor instituții ale statului român.

 

Revocarea ei e bazată pe fapte concrete și e necesară:

 

  • nu a transmis Parlamentului şi Guvernului raportul special şi recomandările privind problemele de sistem constatate în cazul crimelor de la Caracal, încălcând atribuţia prevăzută la articolul 5 din legea de funcţionare, şi nu şi-a îndeplinit, prin activitatea derulată în 2020, rolul şi obligaţiile legale în domeniul apărării, protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

 

  • nu a întreprins nicio acţiune şi anchetă proprie şi nu a formulat recomandări proprii pentru implementarea Hotărârii Camerei Deputaţilor privind concluziile şi măsurile comisiei de anchetă referitoare la situaţia copiilor dispăruţi;

 

  • a declanşat mecanismul naţional privind prevenirea torturii cu privire la unităţile sanitare care tratează pacienţi cu COVID-19, sub aspectul monitorizării acestora fără temei concret. În fapt, mecanismul de monitorizare a fost instituit fără a se comunica unităţilor sanitare actul administrativ ce a stat la baza declanşării procedurii de monitorizare. Avocatul Poporului a indus o stare de confuzie cu privire la acţiunea sa, acest fapt fiind de natură să afecteze grav buna funcţionare a sistemului sanitar, în ansamblul său, infrastructura critică a statului în perioada stării de urgenţă şi, ulterior, în perioada stării de alertă (…) Mai mult, nicăieri în dispoziţiile legii nu este stipulată atribuţia Avocatului Poporului de a dispune unităţii sanitare îndeplinirea obligaţiei de a afişa procedura de derulare aferentă unui „spital aflat sub monitorizarea Mecanismului Naţional pentru prevenirea Torturii”.

 

  • a încălcat grav Constituţia prin acţiuni sau inacţiuni ce au afectat buna funcţionare a sistemului sanitar, prin starea de temere legitimă creată asupra personalului medical, declanşând Mecanismul naţional de prevenire a torturii în privinţa spitalelor care tratează bolnavi COVID-19.

 

Mai mult, nicăieri în dispoziţiile legii nu este stipulată atribuţia Avocatului Poporului de a dispune unităţii sanitare îndeplinirea obligaţiei de a afişa procedura de derulare aferentă unui ”spital aflat sub monitorizarea Mecanismului Naţional pentru prevenirea Torturii”.

 

Biroul parlamentar al senatorului Dan Ivan



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here