DECIZIE – În Maramureș, primul oraș din România cu transportul public gratuit

2
4362

CAVNIC. În orașul maramureșean Cavnic, autoritatea publică locală a anunțat decizia de a oferi gratuitate totală pe mijloacele de transport public în comun care circulă pe raza localității. De asemenea, în perioada următoare traseele existente vor fi extinse și numărul stațiilor va fi suplimentat. În acest moment, pe raza orașului Cavnic, operatorul de transport public în comun percepe un preț de 2,5 lei/biletul de călătorie.

 

Decizia noastră va intra în vigoare în viitorul extrem de apropiat și este generată de rezultatul unei consultări publice în care am cerut părerea în acest sens nu doar cetățenilor din oraș, ci și agenților economici care vor beneficia de această facilitate. Implementarea deciziei constă în preluarea integrală de administrația locală, adică de Primărie, a costului pe care operatorul de transport local îl are pe raza orașului Cavnic. Condițiile noastre au fost: suplimentarea cu 20% a numărului curselor, extinderea traselui clasic (de la intrarea în oraș până la pârtia Icoana) și autobuze moderne, a explicat primarul Vladimir Petruț, care a mai precizat că se va investi și în modernizarea stațiilor de autobuz, dar și crearea unor noi stații.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Care e prețul acestei campanii? Poveștile lui Ion Creangă sunt mai plauzibile decât balivernele pe care le scoate pe gură PETRUȚ. Minciuni pe bandă rulantă. A copiat o zicere a lui Cherecheș. Vedeți că este campanie electorală. V-ați mai înșelat, preluând de bune zicerile mincinosului de PETRUȚ. El crede că autobuzele circulă ca și mașina de serviciu cu care î-și transportă progenitura la școală la Baia Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here