DECIZIE – În acest an, în Maramureș vor fi interconectate toate dispeceratele agenţiilor specializate în intervenţii de urgenţă și al Centrului 112

0
158

ELIMINAREA DISFUNCȚIONALITĂȚILOR. Comitetul interministerial privind sistemul 112 a decis 14 măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, care se referă, între altele, la implementarea tehnologiei de tip AML pentru localizarea apelanţilor, identificarea celor care sună la 112 de pe cartele preplătite, deschiderea numărului scurt 114 care, în timp ce persoana sună la 112, transmite un mesaj privind locaţia acesteia.

 

Măsura care vizează reducerea timpului de răspuns şi eliminarea disfuncţionalităţilor de comunicare de la nivelul dispeceratelor agenţiilor specializate în intervenţii de urgenţă, prin integrarea dispeceratelor acestora şi a Centrului Unic de Apel de Urgenţă.

 

Conform șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, până la finalul acestui an, și în județul Maramureș dispeceratele agenţiilor specializate în intervenţii de urgenţă și al Centrului 112 vor fi integrate, deja fiind finalizată „o analiză a spaţiilor şi dotării actuale, fiind verificată infrastructura necesară în vederea derulării procesului de integrare, cu investiţii minime şi în termen scurt”.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here