DECIZIE – Deputat Brian Cristian: Lege USR adoptată de Parlament: Minim o treime din fondurile publice alocate sportului vor merge către copii și juniori

1
224

REUȘITĂ. În alte țări europene, sportul face parte din viața oamenilor, încă de când sunt copii. E prezent pe tot parcursul vieții și, de cele mai multe ori, apare ca parte a unui stil de viață sănătos, care poate deveni o pasiune sau chiar o carieră.

 

În ultimii 30 de ani, sportul a rămas codaș pe lista de priorități a statului român. Drept pentru care, sportul de masă și cel de juniori s-a degradat teribil, șubrezind toată structura, până în vârf. Asta o spun și statisticile, conform cărora rata indivizilor care fac sport scade drastic, odată cu înaintarea în vârstă.

 

Ce ne indică totuși că despărțirea de sport se face undeva în perioada copilăriei? Diferența foarte mare, de 30% între segmentul de vârstă 5-14 ani (unde 50,2% practică activități fizice) și segmentul 15-24 de ani (unde doar 20,5% mai fac sport). Efectele sunt evidente, cum ar fi rata crescută de obezitate și bolile asociate sedentarismului.

 

„În Germania există un club de fotbal pentru tineri în fiecare cartier. Iar în Franța, elevii din ciclul primar au posibilitatea să-și ia o zi liberă pentru a practica un sport, ca parte a formării lor.

 

La vecinii noștri, în Ungaria, în momentul de față, ora de educație fizică este obligatorie în fiecare zi. Și tot la vecinii noștri de peste Tisa, legea sponsorizării se concentrează exact pe sportul de copii și juniori și pe investiția în bazele lor sportive.

 

Vorbim cu toții de la tribună despre piramida sportului, având în vârf sportul de performanță, iar la bază având sportul de masă și cel de copii și juniori. Din păcate, cu toții știm teoria, cu practica ceva mai greu. Dar, acest proiect de lege tocmai asta reglementează și tocmai asta dorește să rezolve. Practic, minim o treime din fondurile publice alocate sportului, să meargă către copii și juniori.

 

Acest proiect reformează modalitatea de finanțare a sportului și cred că, noi parlamentarii, avem datoria să urmărim cum va fi acest proiect implementat în teritoriu. Pentru că degeaba avem o lege bună, dacă nu este respectată”, a declarat deputatul maramureșean Brian Cristian.

 

Proiectul (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19689) completează Legea educației fizice și a sportului în sensul ca din sumele alocate de la bugetul local pentru finanțarea activității sportive cel puțin 30% să fie direcționat către programele dedicate copiilor și juniorilor.

 

Autoritățile locale vor avea posibilitatea să finanțeze orice ramură sportivă și orice tip de structură sportivă, de drept public sau privat, cu o singură condiție: să se afle pe raza unității teritorial-administrative respective. Vor putea fi finanțate și structurile sportive școlare ce aparțin de unitățile de învățământ din respectivul UAT, măsură care vizează în special localitățile cu un număr mai mic de copii și tineri.

 

Sportul juvenil este esențial pentru sustenabilitatea celui de performanță. Pentru a avea sportivi cu rezultate remarcabile, ei trebuie să se pregătească în condiții care să se apropie măcar de standardele internaționale, încă din timpul junioratului.

 

Biroul parlamentar al deputatului Brian Cristian



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Buna initiativa numai ca sigur se vor gasi portite de a nu o respecta si in continure se vor cheltui sume imense din banul public pentru echipe de performanta formate din stranieri platiti cu mii de euro Procentul mi se pare mic!!!!! Un alt segment care este ignorat este categoria adultilor care dupa adolescenta isi intrerup activitatea fizica in lipsa oportunitatil create de stat
    Si pentyru astia trebuie alocati sume potrivite

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here