DECIZIE – Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Firmele care au concesionate/închiriate imobile ale municipalității, scutite de plata sumelor datorate bugetului local

0
655
Cristian Niculescu-Țâgârlaș

FACILITATE FISCALĂ. În ședința de joi, 19 martie 2020, a Consiliului Local Baia Mare, consilierul municipal Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL) a cerut aprobarea unui amendament, adoptat de plenul forului deliberativ al orașului, conform căruia firmele locale sunt exonerate de la plata anumitor obligații fiscale datorate bugetului local.

 

Am apreciat că persoanele juridice (firmele) care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Baia Mare trebuie ajutate în aceste momente de incertitudine, iar măsurile economice nu trebuie să întârzie. În concret, agenții economici din Baia Mare vor fi scutiți pe durata stării de urgență de plata chiriilor, redevențelor și altor sume contractuale datorate bugetului local și le mulțumesc colegilor consilieri care au înțeles necesitatea sprijinirii mediului de afaceri din oraș și au votat amendamentul pe care l-am propus, a declarat Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

Consilierul liberal a precizat că amendamentul presupune exonerarea firmelor care au contracte asupra terenurilor aflate în proprietatea sau administrarea municipiului, sau care au închiriate spații ale municipalității care au altă destinație decât aceea de locuință. Decizia a fost adoptată în contextul reducerii substanțiale a activității sociale și economice din cauza pandemiei de COVID-19 (coronavirus).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here