DECIZIE – Conform FRR, scandalul rasist „Black monkey” n-a existat: flankerului echipei Timişoara Saracens i-a fost anulată suspendarea inițială

0
154

ANULAREA SUSPENDĂRII. Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Rugby a anulat suspendarea dictată împotriva lui Vasile Rus (36 de ani), flankerul echipei Timişoara Saracens. Inițial, Rus a fost suspendat 8 etape pe motiv că ar fi adresat jigniri cu caracter rasist la adresa fijianului Ratu Taniela Maravunawasava (CSM Ştiinţa Baia Mare), la partida din etapa a 4-a a SuperLigii (încheiată cu scorul de 28-24 pentru băimăreni).

 

Ulterior suspendării, clubul bănățean a depus un memoriu în care a indicat că nu există probe concrete care să demonstreze că jucătorul ”sarazinilor”, iar acest apel a fost admis, anulându-se astfel decizia Comisiei de Disciplină din 27 septembrie.

 

Vă reamintim că între cei doi jucători a avut loc un incident violent, băimăreanul lovindu-l de mai multe ori cu pumnul pe componentul echipei bănăţene și fiind eliminat. Jucătorul CSM Știința Baia Mare a explicat că reacţia sa, reprobabilă (pentru care a și fost suspendat trei etape) a fost generată de faptul că Rus i-ar fi adresat repetat, în timpul partidei, expresii jignitoare cu carcater rasist (“gunoi”, „black monkey” – maimuță neagră – și „ugly black monkey” – maimuță neagră urâtă).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here