DECIZIE – Antrenorul campioanei Știința Baia Mare, Eugen Apjok, numit principal la naționala României, după demisia englezului Andy Robinson

0
698
Eugen Apjok

NUMIRE – RUGBY. Antrenorul campioanei Știința Baia Mare, Eugen Apjok, a fost numit antrenor principal la naționala României după ce englezul Andy Robinson a anunțat că demisionează „după o serie de rezultate dezamăgitoare din ultimele şase luni pe teren şi în afara lui”.

 

Apjok a declarat la numirea sa ca antrenor principal al naționalei de rugby a României: “Numirea mea ca antrenor al echipei naţionale este o onoare şi, în acelaşi timp, o mare provocare şi responsabilitate. Am acceptat propunerea cu sentimentul că pot duce mai departe munca predecesorului meu, căruia vreau să-i mulţumesc pe această cale pentru tot ce a făcut la echipa naţională, astfel încât să reuşim în timpul rămas până la Cupa Mondială să construim în jurul unei viziuni comune care să reflecte cât mai fidel cultura şi spiritul rugbyului românesc. Nu în cele din urmă, vreau să mulţumesc preşedintelui clubului CSM Ştiinţa Baia Mare pentru înţelegerea arătată referitor la această oportunitate”.

 

Noul staff al echipei naţionale va fi condus de Eugen Apjok, secondat de David Ellis – antrenor apărare, Stephen Scott – antrenor compartiment înaintare, Valentin Ursache – antrenor zona contact, Mihăiţă Lazăr – antrenor jocul în grămada ordonată, Viorel Lucaci – antrenor jocul în margine, Sosene Anesi – antrenor treisferturi.

 

Englezul Andy Robinson, care a fost antrenorul principal al României timp de 3 ani (din septembrie 2019 și până în decembrie 2022), a declarat că simte că a dus echipa României cât de departe a putut şi că e momentul potrivit ca un antrenor român să preia echipa, urându-le tricolorilor “toate cele bune pentru Cupa Mondială 2023”. Cu Robinson la conducerea băncii tehnice, România a jucat 24 de meciuri din care a câștigat 12 (în anul 2022, România a jucat 11 partide din care a câștigat 5).

 

României este calificată la Cupa Mondială de rugby 2023, care va avea loc în Franţa, urmând să joace în Grupa B cu Irlanda (9 septembrie, la Bordeaux), campioana en titre Africa de Sud (17 septembrie, la Bordeaux), Scoţia (30 septembrie, la Lille) și Tonga (8 octombrie, la Lille). Însă înaintea Cupei Mondiale încep meciurile din Rugby Europe Championship (într-un format competiţional nou), în 4 februarie România jucând, la București, cu Polonia.

 

Cine este Eugen Apjok, antrenorul campioanei, acum al României

 

Eugen Apjok (50 de ani), fost internaţional (15 selecţii în prima reprezentativă a României), a preluat echipa din Baia Mare în 2003, când federaţia a desfiinţat vechiul Remin în urma marelui scandal de dopaj, și a antrenat echipa timp de 14 ani, timp în care a reformat de la zero Știința și a câștigat 4 titluri, două Cupe ale României şi o Cupă a Regelui.

 

În 2017 a plecat la CSM Bucureşti, revenind la Știința Baia Mare în 2019, în locul argentianului Mario Canale (care a câștigat cu Știința, nesperat atunci, titlul de campioană). De la revenirea sa la Baia Mare, Apjok a scos-o în fiecare an campioană pe Știința.

 

De-a lungul carierei de antrenor, Apjok a mai fost numit antrenor la loturile României, niciodată însă principal al naționalei (a fost antrenor la România U20, România A, selecţionata ”Lupii” Bucureşti şi antrenor de treisferturi la naţională, în perioada 2011-2015).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here