BORȘA – MITĂ. Borșeanul Mitică Ștețco (42 de ani), recidivist, reținut în 4 mai și apoi arestat pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită polițiștilor care l-au prins conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției, ceea ce înseamnă că va fi judecat în procedură simplificată și va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii sau de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.
Acordul de recunoaștere a vinovăției conține recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, precum și felul, cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia. Acesta se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.
Conform documentelor din dosar, în 28 aprilie 2022, în jurul orei 21.51, Ștețco a fost surprins de doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Borşa conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. El le-a promis polițiștilor, în mod repetat, remiterea a diverse sume de bani (suma de 10.000 de euro, precum şi alte sume), pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să consemneze în actul de constatare că autoturismul ar fi fost condus de o altă persoană, propuneri respinse de către agenţi.
În cursul aceleiaşi seri, după ce a fost condus la sediul Poliţiei, i-a promis unuia dintre cei doi agenţi remiterea sumei de 300 de euro, iar ulterior, în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, a încercat în mod repetat să-i introducă acestuia în buzunar o sumă de bani într-un cuantum nestabilit, acţiuni rămase fără rezultat, ca urmare a refuzului agentului de poliţie de a accepta promisiunea, respectiv de a primi suma de bani.
De asemenea, în 29 aprilie 2022, în jurul orei 16.22, într-un birou din incinta sediului de poliţie, i-a remis polițistului 400 de euro, pentru a-l determina pe acesta să distrugă actul de constatare încheiat pe numele său şi să încheie un alt act de constatare din care să rezulte că o altă persoană a condus autoturismul, pentru a evita tragerea sa la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii şi reţinerea permisului de conducere.
Ștețco “i-a promis polițistului că în 2 mai 2022 îi va mai remite 600 de euro, acţiuni urmate de constatarea flagrantă a infracţiunii”, a comunicat, la momentul hotărârii menținerii în arest, judecător Mădălina Elena Cupșa, conducătorul Biroului de informare și relații publice a Tribunalului Maramureș.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.