CUPE EUROPENE – Minaur Baia Mare a învins și în meciul retur echipa israeliană Hapoel SP Ashdod și s-a calificat în turul III al EHF European Cup

0
156

EHF EUROPEAN CUP. Sâmbătă, 23 octombrie 2021, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, Minaur a învins cu 33-29 (18-16), echipa israeliană HC Hapoel SP Ashdod, în meci retur din turul II al EHF European Cup. Băimărenii s-au calificat în turul III al celei de-a treia competiții valorice intercluburi de pe continent, după ce au dispus și în meciul tur, cu 35-32, de formația din Ashdod (ambele meciuri s-au disputat la Baia Mare, în decurs de două zile, conform înțelegerii dintre cele două cluburi).

 

În prima repriză, meciul, condus ca și partida tur tot de cuplul de arbitrii croați Ante Mikelic și Petar Paradina, a stat sub semnul echilibrului, băimărenii reușind totuși să o încheie cu două goluri în avantaj. În repriza a doua israelienii (gazde, pe „hârtie”) chiar au egalat din nou, la 20, însă mult mai experimamentați, băimărenii au reușit să se distanțeze, încheind partida cu 4 goluri în avantaj și cu gândul la meciul de miercuri, din campionat. În pofida numărului mare de goluri, 62, s-au remarcat în special portarii (israelianul Izak de la oaspeți și Buzogany și Terekhov de la gazde, cei trei cumulând 24 de parade salvatoare). HC Hapoel SP Ashdod – CS Minaur Baia Mare: 29-33 (16-18).

 

Pentru echipa antrenată de Alexandru Sabou au înscris Kotrc (9 goluri), Cip și Buzle (câte 6 goluri), Vujovic (5 goluri), Buguleț (3 goluri), Huta și Vujic (câte 2 goluri) – o remarcă și pentru portarul Buzogany, care a avut 9 parade salvatoare. De la Ashod s-au remarcat portarul Izhak (11 parade salvatoare), Levy (7 goluri) și Babic (6 goluri).

 

* Foto: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here