CUM DUCI UN PARTID ÎN DERIZORIU – Președintele PSD Maramureș și al Consiliului Județean și-a scos trei certificate că nu suferă de afecțiuni psihice

5
2120
Gabriel Zetea

UN PESEDIST CU CERTIFICAT. Gabriel Valer Zetea, președintele PSD Maramureș, vicepreședinte PSD la nivel național și președinte al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, a solicitat să-i fie eliberat un certificat care să ateste că nu suferă de afecțiuni psihice. De la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, instituție din subordinea CJ Maramureș. Asta s-a întâmplat în 19 septembrie.

 

Omul s-a dus la control psihiatric la centrul de sănătate mintală, l-a consultat chiar șefa centrului (ca-ntre șefi), cea pe care a numit-o chiar Zetea manager interimar al Spitalului. Am certitudinea că a ieșit bine controlul psihiatric, pentru că pesedistului Zetea i s-a eliberat o adeverință medicală conform căreia este “fără tulburări psihice actuale”.

 

După numai o zi, cel care conduce PSD Maramureș și administrația județului, le-a cerut altor subordonați ai aceluiași spital, printr-o cerere scrisă și înregistrată în 20 noiembrie 2019, să emită un certificat care să ateste că e normal cu capul.

 

Așa se face că managerul actual al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare a emis un document în care îi comunică pesedistului Zetea ce putea și ea: respectiv, că nu figurează în evidențele medicale ale Spitalului cu afecțiuni psihice. Managerul a ajuns la concluzia asta căutându-l în baza de date a pacienților care suferă de afecțiuni psihice și negăsindu-l. Și i-a remis o adeverință că nu figurează în evidențe cu afecțiuni psihice.

 

Asta se întâmpla în noiembrie 2019, spuneam. Însă cu două luni înainte, în septembrie 2019, Gabriel Valer Zetea, omul care conduce PSD Maramureș și administrația județului, a mai solicitat un certificat că nu se află în evidențe cu afecțiuni neuropsihice, de la medicul de familie. L-a primit și pe acesta.

 

De acum, Zetea deține trei (!) certificate care atestă că nu are afecțiuni psihice. Pentru că urmează alegerile interne din PSD Maramureș, poate este o condiție asta… De aceea, preventiv, poate ar fi indicat ca toți delegații la Conferința Județeană de alegeri PSD Maramureș să se programeze la examene de specialitate pentru a dobândi certificatul respectiv. Să nu cumva să fie lipsa unui certificat medical că ești ipen (sănătos) la cap motiv de invalidare a mandatului de delegat…

 

Cât despre procesul în care-mi cere daune de 250.000 de lei pentru că printr-un articol bazat pe studii științifice i-aș fi cauzat sensibilități, vă țin informați. Deocamdată, aveți în galeria foto cele trei documente citate în scriere, ca argument suplimentar al veridicității acesteia.

 

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Totul e clar la CJMM, in spatele Auricai Todoran sint Dragos si Dumuta, care-i fac toate actele si i le dau mura-n gura! Nu va fost clar pana acum?! Cei doi sint unsi cu toate alifiile si imuni la toate regimurile si tonurile fostilor presedinti de CJ iar Ingerasul poate dormi linistit…poate iubi…poate sa-si deruleze in liniste afacerile!

  2. Numai un nebun își scoate trei certificate că nu e nebun. A zis-o Eugen, eu doar o las și aici spre luare aminte pentru că acest ins conduce județul, totuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here