CRONICĂ DE MECI – Primele meciuri oficiale din 2021: Minaur Baia Mare pierde, Progresul Șomcuta Mare câștigă

0
325

FOTBAL. Minaur Baia Mare și-a dovedit incapacitatea de a profita de pasul greșit al liderului Seriei a 10-a din Liga a III-a, SCM Zalău, care  pierdut în deplasarea de la Somșeșul Dej, și a pierdut, la rândul ei, la Oradea, cu ACS CAO 1910 Oradea (nou promovată în Liga a III-a), a treia clasată a seriei, care astfel o egalează la puncte în clasament.

 

2-1 (1-0) a fost scorul consemnat la finalul jocului din etapa a 11-a, la Oradea, victoria gazdelor fiind consemnată la ultima fază notabilă a meciului, în al 3-lea minut al prelungirilor, prin golul magistral înscris de Corodoban, la vinclul porții apărate de Gudea.

 

Vasile Miriuță a trimis în teren următorul 11: Gudea – Core, Popa, Tînc, Matei, Ofrim, Donca, Nistor, Vasile Pop, Zaluschi, Alexandru Pop. A fost o partidă caracterizată prin ratările băimărenilor (care au anunțat ca obiectiv promovarea). După ratările lui Vasile Pop (min. 14, șut peste poartă, liber de marcaj din careul mic), Alexandru Pop (min. 23, șut din careu  pe lângă poartă), Zaluschi (ratare din careul mare), orădenii reușesc să înscrie prin Hosu (min. 36, șut pe lângă portar).

 

În repriza a doua, băimărenii reușesc să egaleze (min. 66. prin Mircea Donca, șut pe lângă portar). Meciul se îndreaptă spre un egal cu care par mulțumite ambele echipe, în afară de Codoban care în minutele de prelungiri înscrie la vinclu de la mare distanță, amăgindu-l pe Gudea și casele de pariuri. CA Oradea – Minaur Baia Mare: 2-1 (1-0).

 

La Șomcuta Mare, nou-promovata maramureșeană Progresul a dipus, după un festival de goluri, de Unu Fotbal Club Gloria, la final tabela indicând 5-2 (3-1). Pentru maramureșeni au înscris: Lorand Lang (min. 17), Bogdan Pașca (min. 45), Andrei Letea (min. 45+1), Cătălin Tutuță (min. 55 – din penalty), Bogdan Bușică (min. 77), iar pentru oaspeți, Paul Potra a semnat o dublă (în  minutele 11 și 51).

 

În urma rezultatelor de sâmbătă, Minaur Baia Mare rămâîne pe locul 2 (dar e egalată la puncte de CSO Oradea), cu 20 de puncte după 11 meciuri, iar progresul urcă pe locul 6 cu 14 puncte. Etapa următoare,

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here