UPDATE – CRIMĂ – Cel care a ucis-o pe eleva de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Cristian Mihai Cardoș, arestat preventiv pentru 30 de zile

0
626
Foto: presasm.ro

DECIZIA INSTANȚEI. Cristian Mihai Cardoș (21 de ani) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în urma unei sentințe din seara de joi, 12 martie 2020, a magistraților Tribunalului Maramureș. Decizia a intrat în vigoare în 12 martie și este valabilă până în 10 aprilie 2020.

 

Procurorii continuă cercetările, Cardoș fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de liberate în mod ilegal și omor calificat. Decizia nu este definitivă, dar nu a fost contestată de inculpat.

 

Vă reamintim că eleva Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare Carmen Andreea Tătăran (18 ani), originară din Pomi (jud. Satu Mare), a fost ucisă joi, 5 martie, și îngropată pe un câmp situat între Doroloț și Atea, în județul Satu Mare.

 

Dispariția tinerei a fost reclamată vineri, 6 martie, la Poliția Baia Mare (eleva locuia în chirie într-o garsonieră de pe strada Vlad Țepeș din oraș), de părinți. Duminică, 8 martie, Cristian Mihai Cardoș a fost reținut în Vama Petea.

 

Conform rechizitoriului, “inculpatul i-a aplicat victimei, cu intensitate, numeroase lovituri, după care a  trântit-o  la  pământ. De asemenea, i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a capului cu un box metalic, iar în momentul în care aceasta a încercat să fugă a ţinut-o cu faţa în apa mâloasă a șanțului timp de mai multe minute până când nu a mai reacționat, după care a acoperit-o cu pământ. Moartea victimei a fost violentă, cauzată de asfixia mecanică prin înec în şanţul cu apă mâloasă”.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here