CREȘĂ NOUĂ – Licitație pentru construirea unei creșe pe strada Melodiei din Baia Mare: contract de 10 milioane de lei

0
489

INVESTIȚIA STATULUI. Compania Națională de Investiții SA, firmă din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, a introdus în licitație publică proiectarea și execuția construire unei creșe mici în Baia Mare. Aceasta va fi amplasată pe strada Melodiei, iar valoarea maximă estimată a contractului este de 10 milioane de lei (exact: 10.008.260,43 lei, sumă care cuprinde TVA), din care circa 138.000 lei sunt repartizați pentru proiectare, 8,14 milioane de lei pentru construcția propriu-zisă și 190.000 de lei pentru alte cheltuieli.

 

Contractul, pentru care sunt așteptate oferte până la 25 iulie 2022, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț, unde prețul are o pondere de 75% în decizia finală (25% contând experiența profesională a coordonatorilor proiectului). Lucrarea trebuie finalizată în 14 luni (2 luni proiectarea și 12 luni execuția propriu-zisă) și trebuie garantată 3 ani.

 

Proiectul pentru acest gen de creșă finanțată din bugetul statului, prin Ministerul Dezvoltării, este unul tip. Creșa mică are o capacitate de 40-50 de copii. Clădirile sunt prevăzute cu spălătorie, bucătărie, cabinet medical, sală multifuncțională, spații administrative și terenuri de joacă în aer liber. De asemenea, pe acoperiș sunt prevăzute panouri fotovoltaice (pentru a asigura un aport de energie verde), iar geamurile, ușile, pereții și podeaua vor fi bine izolate, pentru a fi nevoie de resurse minime pentru asigurarea temperaturii optime.

 

În Maramureș, statul a aprobat finanțarea construirii a 9 creșe: Baia Mare (două, respectiv una de dimensiune mare – cu capacitate de 100-110 copii – și una de dimensiune mică – cu capacitate de 40-50 de copii); Sighetu Marmației (o creșă de dimensiune mijlocie, cu capacitate de 60-70 de copii); Borșa și Vișeu de Sus (creșe mari – cu capacitate de 100-110 copii); Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Ulmeni și Copalnic Mănăștur (creșe mici – cu capacitate 40-50 de copii).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here