CORONAVIRUS – Aparținătorii pacienților nu mai pot face vizite în spitale, deocamdată, până la 31 martie: vezi ce alte interdicții intră în vigoare de astăzi

0
903

DECIZII. Conform unei decizii luate în urmă cu puțin timp de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, reunit în ședință extraordinară în urma ordinului Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, sunt interzise vizitele de orice fel în spitalele din Maramureș. Decizia intră în vigoare astăzi, 8 martie 2020, și este valabilă, deocamdată, până la 31 martie.

 

De asemenea, tot până la 31 martie, toate competițiile sportive din județul Maramureș se vor desfășura fără spectatori (cu porțile închise). Organizatorii manifestărilor publice sau private trebuie să anunțe Instituția Prefectului Maramureș cu privire la acestea, iar respectivele manifestări pot fi aprobate (sau nu) doar în urma analizei de risc a Direcției de Sănătate Publică Maramureș.

 

Sunt interzise și stagiile de practică pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor, interdicția aplicându-se și celor care urmează cursuri în școli sau instituții de învățământ sanitare.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here