CONTROL – Cinci restaurante din Maramureșul istoric au fost închise temporar, din cauza neregulilor găsite de inspectorii de la Protecția Consumatorilor

0
2522

PROTECȚIA CONSUMATORILOR. Comandamentul Maramureş, unul dintre cele cinci comandamente de control special constituite de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru sezonul estival 2022, a efectuat în perioada 1-12 iulie controale la 45 de operatori economici din zonele Săpânţa, Sighetu Marmaţiei, Valea Izei. În urma controlului, 5 firme au primit decizia de închidere temporară a activității, de asemenea au fost date și 35 amenzi în cuantum total de circa 279.000 de lei și au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare de 4.000 de lei.

 

Printre neregulile găsite de echipele de control s-au aflat spaţii de depozitare şi spaţii frigorifice insalubre (cu rugină în cantitate foarte mare, prezentând pete de mucegai) şi care nu funcţionau la parametrii prevăzuţi, comercializarea unor produse fără documente de provenienţă, existenţa unor produse depozitate direct pe paviment, prezenta muştelor, lipsa plaselor contra insectelor la blocurile alimentare, utilizarea unor practici comerciale incorecte (ciorbe de legume fiind prezentate cu carne, la care se adaugă carne fiartă anterior şi congelată), comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum, utilizarea la bucătărie a unor vase emailate ciobite, cu pete de rugină sau a bureţilor din sârmă, lipsa afişării preţurilor/unității de măsură/monedei, existenţa unor pardoseli și mobilier insalubre, degradate, neigienizate, cu depuneri de resturi menajere.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here