CONTRACT SEMNAT – 7 milioane de lei pentru o firmă băimăreană care va executa modernizări de drumuri în comuna Săcălășeni

0
1413

INVESTIȚIE ÎN INFRASTRUCTURĂ. Administrația publică din comuna maramureșeană Săcălășeni a semnat luni, 28 noiembrie 2022, un contract în valoare de peste 1,43 milioane de euro, care prevede execuția modernizării unor drumuri din comună. Acest contract a fost semnat la doar 3 zile după semnarea, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a contractului de finanțare a acestor lucrări, contract în cuantum de 8 milioane de lei – finanțarea este asigurată prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, iar fapta a fost posibilă pentru că Primăria locală a demarat licitația anticipat semnării contractului de finanțare.

 

Firma care va executa lucrările de modernizare de drumuri în comuna Săcălășeni (mai exact în satele Săcălăşeni, Culcea şi Coruia) este firma băimăreană Chilia SRL, controlată de Petru Tamas (asociat majoritar, cu 55,58% – asociat minoritar fiind Bogdan Răzvan Tamas, cu 44,42%), care deține și o stație de betoane (în Baia Mare) și o stație de sortare a balastului (în Lucăcești / Mireșu Mare).
Inițial axată exclusiv pe producția betonului și a agregatelor de balastieră, începând din 2014 firma a intrat și pe sectorul execuției de drumuri și poduri. În 2021, firma a raportat o cifră de afaceri de 23,45 milioane de lei (record în istoria economică a societății) și un profit net de 1,54 milioane de lei obținut cu 50 de angajați. Firma Chilia SRL a semnat în august 2022 un contract în valoare de peste 22 de milioane de lei, care vizează proiectarea și execuția modernizării a 18,21 km de drumuri comunale și străzi în comuna maramureșeană Dumbrăvița.

Contractul pentru modernizarea drumurilor din comuna Săcălășeni, în valoare de peste 1,43 milioane de euro, prevede lucrări pe străzi rurale din satele Săcălăşeni, Culcea şi Coruia, în lungime totală de peste 5,5 kilometri, prin modernizarea acestor dorindu-se legături civilizate de trafic rutier cu drumurile judeţene din zonă (DJ 182B şi DJ 184A), respectiv cu drumurile comunale (DC 44, DC 107 şi DC 77), precum şi cu agenţi economici din comună.

 

* Foto generică: @Primăria Săcălășeni

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here