CONTRACT AMÂNAT – A fost contestat rezultatul licitației pentru proiectarea tronsonului Baia Mare – Bistrița din Autostrada Nordului

0
898

CONTESTAȚIE. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a confirmat că rezultatul licitației pentru proiectarea tronsonului Baia Mare – Bistrița din Autostrada Nordului a fost contestată, implicit că nu se poate semna contractul cu antreprenorul desemnat câştigător pentru a realiza studiul de fezabilitate.

 

„Din păcate, pentru lotul I, Baia Mare – Bistrița, cel care ne impactează pe noi şi ne interesează cel mai mult, este înregistrată o contestaţie. După ce se va încheia perioada de răspuns, mai întâi la CNSC, vedem dacă merge mai departe la Curtea de Apel cel care a făcut contestaţie, la începutul anului vrem să semnăm contractul de documentaţie şi pentru lotul I”, a precizat ministrul Bode.

 

Câștigătorul elaborării Studiului de Fezabilitate al tronsonului Baia Mare – Bistrița (parte a drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, care are lungimea de 338 km) este asocierea de firme formată din Search Corporation & Egis International SAS & Egis Romania S.A. & SC Formin SA. Aveți detalii despre cei care controlează firmele câștigătoare, într-un articol anterior al 2mnews AICI.

 

CNAIR va plăti pentru studiul de fezabilitate pe tronsonul Baia Mare – Bistrița peste 15,2 milioane de lei + TVA (suma exactă: 15.206.688,64 lei + TVA), echivalentul a aproape 3,7 milioane de euro. Suma este mai mică cu 21% (!), adică peste 4 milioane de lei, decât estimarea inițială a CNAIR – ceea ce ridică semne de întrebare în privința modului în care sunt stabilite estimările.

 

Studiul de fezabilitate trebuie finalizat în 18 luni de la semnarea contractului (14 luni pentru elaborarea SF-ului şi 4 luni pentru asistenţa tehnică la documentaţiile pentru lansarea licitaţiilor de execuție efectivă a drumului) – semnarea contractului se face după soluţionarea contestaţiei. După predarea/recepționarea studiului de fezabilitate, execuția va fi scoasă la licitaţie, finanţarea fiind propusă de Ministerul Transporturilor a fi asigurată din fonduri europene.

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here