CONDUCERE – Băimăreanul Marius Morari, reales președinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România

0
455
Marius Morari
Marius Morari

EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI. Băimăreanul Marius Iacob Morari a fost reales, pentru următorii 3 ani, președinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ) din România.

 

Practic, Morari a fost reconfirmat în funcție de reprezentanții Consiliului executorilor judecătorești, el ocupând cea mai înaltă funcție de conducere a forului național din anul 2016 (când a preluat șefia UNEJ de la Stelian Emil Dincă, reprezentant al CEJ Brașov), acesta fiind cel de-al doilea său mandat de președinte al UNEJ România. Anterior, Morari a fost vicepreședinte al UNEJ, în două mandate: 2001-2004 și 2007-2010.

 

Morari este licențiat în drept (Universitatea “Gheorghe Cristea” din București), are studii universitare de masterat în Executare silită (Facultatea de Drept a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu), este executor judecătoresc din 1996 și din 2011 activează în cadrul Societății Civile de Executori Judecătorești Morari și Asociații. Este reprezentantul în Consiliul UNEJ România al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

 

În urma alegerilor, vicepreședinți în conducerea forului au fost aleși Alexandru Ailincăi (Camera Executorilor Judecătoresti de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) și Dragoș Teodor Ivanovici (Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here