CONDIȚII – La întâlnirea din Baia Mare a președintelui Iohannis cu simpatizanții se intră pe bază de act de identitate și „fără camere mobile”

0
6909

CAMPANIE PREȘEDINTE. Bine, că vine președintele Klaus Iohannis în Baia Mare știți, doar 2mnews a prezentat în premieră informația încă de ieri după-amiază. Ce vrem să vă anunțăm acum? Că preşedintele României, aflat în campanie electorală pentru câștigarea unui nou mandat (campanie pe care o începe din Maramureș), va fi prezent vineri, 15 noiembrie, în Baia Mare, de la ora 17.00 având loc o întâlnire cu simpatizanții, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”.

 

Conform surselor 2mnews, la această întâlnire se intră pe bază de carte de identitate, este interzisă intrarea cu “camere mobile” (aceasta este formularea organizatorilor, mă gândesc că nu o să fie o interdicție pentru intrarea cu smartphone, acestea fiind dotate cu camere video mobile) și, atenție!, trebuie să veniți din timp. Adică, intrarea se face de la ora 15.30 până la ora 16.30, după, se-nchid ușile.

 

Cam asta e povestea informativă despre debutul campaniei electorale ale președintelui Iohannis, care se petrece în Maramureș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here